Actualitate

Hramul Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

447

Marți, 28 august 2018, creștinii ortodocși celebrează cea mai însemnată și frumoasă sărbătoare consacrată Născătoarei de Dumnezeu – Adormirea Maicii Domnului. La acest praznic mariologic creștinii soroceni consemnează hramul Catedralei Episcopale și al municipiului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei și paroh al acestui sfânt locaș. Alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni: prot. mitr. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca și un sobor preoțesc.

La slujba praznicală au participat numeroși credincioși veniți din toate cartierele orașului, dar și din localitățile învecinate.

„Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este un binevenit prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii soroceni. Catedrala orașului care poartă ca hram această sărbătoare închinată Maicii Domnului, ultimul praznic împărătesc din acest an bisericesc, invită la rugăciune pe binecredincioși, pentru a aduce laudă și cinstire, prin prezența lor, Celei prin care a venit mântuirea, născându-L pe Hristos Domnul”, a menționat în rostirea predicatorială, PS Ioan.

După Liturghie a fost săvârșit un Te Deum, iar mai apoi, Episcopul Ioan a adresat un mesaj de felicitare și binecuvântare tuturor celor care au venit să aducă laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2444

Viața continuă, întrebarea e ”cum?”

În legătură cu pandemia din lume, mă întrebam de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Căutam o explcație, un înțeles, pentru că totul în lumea asta e un semn care spune ceva și toate sunt legate. Chiar dacă uneori raporturile cauză-efect sunt mai puțin explicite și evidente. Ce am înțeles, confirmat sau […]