În orașul Ștefan Vodă a avut loc, timp de trei zile, Tabăra Bucuriei, o întâlnire a copiilor din oraș și din împrejurimi (7-16 ani) cu voluntari din Iași și Rep. Moldova. Scopul taberei, organizată la inițiativa pr. Ioan Apostol, paroh și slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” (Ștefan Vodă), a fost de a apropia copiii și tinerii de Biserică prin jocuri și timp petrecut împreună, precum și de a readuce în atenție valori și calități ca prietenia, răbdarea, lucrul în echipă, atenția.
Întâlnirea cu copiii a avut loc la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde s-a dat startul taberei printr-o scurtă slujbă de Te-Deum. Grupul a pornit apoi într-un Drum al Crucii către Școala Duminicală „Sf. Parascheva”, sediul principal al activităților.
În primele două zile s-au desfășurat ateliere de scrisori, hand-made (cruciulițe, jucării), jocuri de echipă și cusut. Acestea s-au împletit cu o Vânătoare de comori căutate prin întreg orașul și cu campionate de tenis de masă și șotron. A treia zi, duminică, participanții s-au întâlnit în Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit după spovedania din seara precedentă. Tabăra s-a încheiat cu multă voie bună în aer liber, prin jocuri de grup și competiții inedite.
Printre altele, copiii au vizionat și un film animat – „Coco” (2017), cu o tematică mai rar abordată în cinematografia contemporană și care a fost discutată la final: importanța pomenirii celor adormiți și a valorizării propriei familii.
Părintele Ioan Apostol a marcat finalul taberei printr-o surpriză: un scurt recital al artistei vocale Cristina Bleandura, care a precedat tradiționalul foc de tabără. Feedback-ul din partea copiilor a fost pozitiv; mai mult decât atât, dintre participanți s-au remarcat tineri doritori să învețe și să devină astfel ei înșiși inițiatori de activități și tabere pentru copii.
Gândurile unuia dintre voluntarii organizatori au prins formă de versuri:
Nu contează...
Nu contează cine sunt,
Dacă trăiesc pe Pământ.
Nu contează cine eşti,
Dacă pe Pământ trăieşti.
Nu contează cine suntem,
Dacă pe Pământ pătrundem,
Cu o viaţă fericită,
Pe alocuri împlinită...
Dar contează-n astă lume,
Ce-ai lăsat în urma ta.
Viaţa ta-ai lăsat-o-n lume...
N-ai lăsat tu altceva.
Drept aceea, ia aminte:
TOT CE FACI, CE REUŞEŞTI,
Să faci totul pentru lume,
Doar atunci simţi că trăieşti!
Iuliana Timofti (Iași, România) și Hariton Leanca (Sălcuța, Rep. Moldova)