Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi

32

Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să fiţi încredinţaţi că lui Dumnezeu Îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni şi intervine, făcând minuni. Asta n-am înţeles-o noi bine. Am luat-o aşa, simplu, şi zicem: „Fă o rugăciune pentru mine.”

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi. O să ziceţi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi o să-i aveţi totdeauna înlăuntrul vostru şi pe ceilalţi. Toţi suntem fiii aceluiaşi Tată, suntem toţi una; pentru aceasta, când ne rugăm pentru ceilalţi, putem zice „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, şi nu „miluieşte-i”. Astfel, îi facem una cu noi înşine.

Rugăciunea, pentru ceilalţi, atunci când este făcută lin şi cu iubire adâncă, este dezinteresată şi aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har şi celui ce se roagă, şi celui pentru care se roagă.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 223)


Articole Asemănătoare
570

Ce te interesezi, măi frate, de cutare și de cutare?

– Acesta-i vârful. Aveți dreptate. Adică să imităm pe Hristos! – Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare și de cutare? Interesează-te întâi de tine!” Ne mărturisim Adevărul cu viața, nu […]

Articole postate de același autor
2438

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat vinul pastoral la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA

În mod tradiţional, marți, 03 aprilie 2018, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba de sfinţire a vinului pastoral pentru sărbătoarea domnească a Învierii Domnului, produs la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA. Serviciul divin s-a desfăşurat în prezenţa directorului general, domnul Iurie Carp şi a numeroşilor angajaţi din cadrul întreprinderii. La final, Mitropolitul a venit cu […]