Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan cinstit la Catedrala episcopală din Soroca

1016

La data de 9 ianuarie, cînd Biserica îl cinstește în rugăciuni pe Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a slujit la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din preajma Cetății Soroca.

Alături de Preasfinția Sa s-au rugat protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, secretar al Vicariatului, arhimandritul PATROCL (Porumbac), duhovnic al mănăstirii „Sfânta Treime” din Rudi și alți slujitori.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a precizat că „Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei mai zeloşi propovăduitori ai Evangheliei Mântuitorului Hristos, cel care a înţeles, în chip autentic, mesajul Evangheliei cu privire la iubire şi iertare. Acesta avea să le reproşeze iudeilor care l-au acuzat pe nedrept că, aşa cum părinţii lor i-au ucis pe trimişii lui Dumnezeu în lume, tot astfel au procedat şi ei, ucigându-L pe Mântuitorul pe Crucea Golgotei. În cadrul acelui rechizitoriu, când el le reproşa contemporanilor că nu au fost capabili să se urce cu mintea la înţelegerea corectă a profeţiilor din Vechiul Testament, în aşa fel încât să identifice în Persoana lui Iisus pe Însuşi Mesia, deodată Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Dumnezeu şi a văzut cerurile deschise, pe îngerii lui Dumnezeu stând în jurul Tronului ceresc. El a şi mărturisit acea vedenie cerească, în momentul în care răufăcătorii iudei îl scoseseră afară ca să-l ucidă cu pietre. Este primul caz de martiriu creştin, când un ucenic al Domnului şi-a dat viaţa pentru mărturisirea lui Hristos“, a explicat Episcopul Sorocii.

După Sfânta Liturghie, Episcopul IOAN a adresat mesaj de felicitare Protoiereului Ștefan CĂLUGĂRU, cleric al catedralei și onomat al zilei, ajuns la frumoasa vârstă de 40 de ani. La acest deosebit popas aniversar, PS IOAN a oferit în dar omagiatului o Cruce cu pietre scumpe.

La fel și credincioșii prezenți, au primit gânduri de felicitare în zi de slăvită sărbătoare bisericească.


Articole postate de același autor
2783

Rușinea este lipsa curajului de a ne vedea pe noi înșine așa precum ne vede Dumnezeu

Osândirea de sine poate deveni un lucru periculos, dacă nu este însoțită de credință, de încredere în Dumnezeu. Dar dacă știm înaintea cui ne înfățișăm, vom avea curajul să luăm asupra noastră și un dram de rușine. Îmi amintesc că atunci când am devenit duhovnic la mănăstire, Părintle Sofronie mi-a spus: „Încurajează-i pe tinerii care […]


Foto