Oamenii caută pace, libertate. Ei nu ştiu, săracii, ce este libertatea. Ei cred că libertatea materială este totul. Dar nu, toate acestea ale lor sunt robie! Ne înrobim neîncetat; dacă avem totul şi orice, această bogăţie ne înrobeşte, şi nu avem pace, linişte...Putem merge unde vrem, putem face ce vrem, dar, iarăşi, asta nu e libertate!
Libertatea este acea slobozenie a Domnului, când omul se slobozeşte din tirania gândurilor, când nu-l mai tiranizează nici un cuget, când trăieşte în pace. El este atunci neîntrerupt în rugăciune, neîncetat ascultă pe Domnul, face toate după conştiinţă şi se nevoieşte. Fiecare lucru îl săvârşeşte din inimă.
Întreaga noastră fiinţă trebuie să fie părtaşă şi în rugăciune, şi în muncă, şi în toate. Să nu fim războinici de partea nedreptăţii, să nu ne luptăm cu nimeni. Să nu ne războim în cuget. Să fim împăcaţi cu toţi, să nu primim vătămare în inimă. Lasă-le să treacă! Astăzi ne răneşte unul, mâine cine ştie cine altul. Mereu dăm atenţie acestor jigniri, dar trebuie să le biruim pe toate cu pace. Să nu le primim în inimă!
Şi, dacă nu le primim în inimă, atunci vrăjmaşul vrea să ne rănească; dar, dacă îl ignorăm, se depărtează de la noi, nu ne mai tulbură pacea lăuntrică. Şi apoi oamenii văd: ne rănesc, ne jignesc, iar în cele din urmă dau din umeri; apoi se minunează: Cum ai dobândit, omule, pacea, de nu te afectează viaţa asta? Noi ne enervăm, te jignim, şi tu – nimic! Nu te simţi rănit. Cum reuşeşti asta? Cum poţi să fii aşa? Noi nu avem putere!”
Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 7514/2006
