Actualitate

Săptămâna Tineretului Ortodox a fost marcată prin activități catehetice și liturgice în parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Pelivan, r-nul Orhei

1840

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, Săptămâna Tineretului Ortodox 2018 a fost marcată printr-un șir de activități catehetice și liturgice în parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Pelivan, r-nul Orhei (preot paroh: Prot. Ioan Movileanu).

O primă activitate în acest sens a fost conferința cu tema „Mărturisirea și păstrarea identității creștine în fața duhurilor timpului”, care s-a desfăşurat la data de 29 martie 2018 în biserica din localitate.

Au participat tineri și credincioși din localitate, dar și preoții din cadrul sectorului II al vicariatului, în frunte cu Prot. Nicolae Strogoteanu, șef de sector.

Conferinţa a fost moderată de pr. paroh, Prot. Ioan Movileanu, și ținută de Prot. Iulian Rață, Președintele Sectorului Sinodal pentru „Activitate Misionară”, Profesor la ATOM și Paroh al Bisericii „Sf. Treime” din s. Lucașeuca, Orhei, care a tratat subiectul întâlnirii privit prin prisma modernităţii.

Conferinţa s-a centrat în jurul conceptului de identitate creștină, în această perioadă post-modernă ce oscilează între afirmarea unor noi valori şi supravieţuirea unei metafizici clasice, formulată de scolastici. Conferinţa părintelui prof. Iulian a avut ca scop încercarea unei definiri a raportului dintre comportamentul creștinului și starea lumii de astăzi.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a abordat despre Credința Ortodoxă și despre chipul creștinului ortodox în societate, dar și în familie și biserică.

Tot în cadrul acestei săptămâni, parohul localității Protoiereul Ioan Movileanu, a vizitat grădinița ,,Romanița” din sat, unde a susținut o oră de catehizare cu copiii instituției, pregătindu-i pentru primirea Tainei Sfintei Împărtășanii.

O altă activitate a fost și slujba Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de preoți în săptămâna a VI-a a postului mare.

Serviciul de presă al Vicariatului de Orhei


Articole Asemănătoare
2330

Ospăț euharistic în „Duminica lui Zaheu vameșul” la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Orhei

În „Duminica lui Zaheu vameșul” PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Lupoaica, mun. Orhei. La slujirea euharistică, Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de către un sobor preoțesc din cadrul Vicariatului […]

Articole postate de același autor
2045

Ședința grupului de lucru pentru pregătirea festivalului pascal din Fălești

Luni, 11 aprilie 2016, în incinta Secției de Cultură din Fălești a avut loc ședința grupului de pregătire și desfășurare al Cântului Pascal. Au participat: domnul Grigore Budu, șeful secției; doamna Ludmila Negrii, specialist cultural; protoiereul Anatoloe Negură, blagocinul raionului Fălești; protoiereul Andrei Spătaru, din satul Făleștii Noi, gazda festivalului pascal. După mai multe consultări […]