Actualitate

Episcopul Ioan a citit Acatistul Acoperământului Maicii Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

2045

În dimineața zilei de vineri, 9 februarie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a citit Acatistul la Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău, având alături soborul de preoţi slujitori.

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț a fost și rămâne a fi o adevarată ocrotitoare a credincioșilor din țara noastră.

În fiecare zi de vineri, în faţa acestei sfintei icoane se săvârşeşte Acatistul de către preoţii slujitori ai Catedralei şi cei veniţi din împrejurimi.

Creştinii din întreaga ţară vin şi se închină înaintea cinstitului chip a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înălţând rugăciuni de cerere și de mulțumire. Această icoană este foarte importantă, nu numai prin valoarea spirituală ci şi prin istoria ei seculară.

Condacul 1:
Apărătoarei şi conducătoarei neamurilor creştineşti, călăuzitoarei şi izbăvitoarei, cântări de laudă aducem noi, credincioşii care ne-am adunat înaintea Sfintei Tale Icoane, iară Tu, Sfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai îndurări nespuse, primeşte rugăciunea noastră ce o aducem înaintea Sfintei Tale Icoane Făcătoare de Minuni, ca în umilinţa inimii să-Ţi cântăm: Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare.

sursa http://ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
297

Din dragoste izvorăşte smerenia

Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu-l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu […]