Actualitate

Slujbă de pomenire pentru prot. Vasile Gulivati la biserica USM

2219

În amiaza zilei de 7 februarie, la biserica USM s-au adunat în rugăciune zeci de slujitori şi credincioşi pentru odihna sufletului adormitului protoiereu Vasile Gulivati, trecut la Domnul acum 40 de zile.

Părintele Vasile a fost un vrednic slujitor la altarul Domnului, care a ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, a îndurat prigoana atee şi s-a numărat printre numeroşii compatrioţi care au gustat Gulagul sovietic.

Slujba de pomenire a fost oficiată de către PS Episcop Ioan, vicar-mitropolitan, după care a rostit un panegiric, evocând personalitatea regretatului părinte.

A urmat o masă de pomenire, la care s-au adunat rudele şi cei mai apropiaţi sufleteşte dragului părinte Vasile.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

* * *

P.S. Părintele Vasile Gulivati s-a născut în anul 1929 în s. Selişte, r. Călăraşi. Este absolventul Seminarului Teologic din odesa. Din anul 1961 activează în calitate de dascăl în mai multe parohii, iar din 1970 este hirotonit în treapta de diacon. Preoţia o primeşte abia în anul 1988, ducându-şi slujirea în parohiile Mileştii Mici şi Malcoci din r. Ialoveni. Din 24 aprilie 2013, după pensionare, a slujit în calitate de cleric al capelei universitare „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.


Articole Asemănătoare
3583

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: diacon lector. dr. Adrian Sorin Mihalache

„ Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” este tema conferinței zilei de miercuri, 1 iunie 2016, ora 19.00, de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM.  Invitatul special este părintele diacon Sorin Adrian Mihalache, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Părintele diacon Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi […]

Articole postate de același autor
1419

Duminica Triumfului Ortodoxiei | Arhipăstorul s-a rugat în Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Triumfului Ortodoxiei, a fost marcată la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău printr-un serviciu divin oficiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir și soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaș. Duminica Ortodoxiei este mai ales ziua în care toată suflarea Ortodoxă se roagă pentru revenirea în […]