– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări minore, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?
– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că viaţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dispuşi să vadă şi partea luminoasă a greului din viaţă. De aceea este fundamental să găseşti sensul fiecărei încercări sau suferinţe de care te loveşti. Dacă o umpli de sens, îţi găseşti puterea şi seninătatea de a merge mai departe cu fruntea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de suferinţă, omul ar fi extraordinar de superficial. Abia încercările vieţii îl fac să gândească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stagnează, trăieşte la suprafaţa sa, nu trăieşte cu toată fiinţa. Nu trebuie să ne fie frică de suferinţă. Hristos ne-a învăţat să ne eliberăm de ea. A exorcizat-o în viaţa lui pământească, înfruntând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.
Exras din Interviul cu Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa, Sursa: http://www.formula-as.ro/
