Actualitate

Vizita de lucru a reprezentanților conducerii Organizației Umanitare Hilfe für Osteuropa la Spitalul Raional Edineț

1972

16 ianuarie 2018, Prea Sințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat împreună cu doamna Ursula Honeck și membrii delegației Organizației Umanitare „Hilfe fur Osteuropa” aflați în vizită în Eparhia noastră, Spital Raional Edineț, pentru a lua cunoștință de modul cum a fost folosit ajutorul umanitar și mobilierul destinat acesteia. Aici înalții oaspeți au fost întîmpinați cu multă bucurie de personalul medical și pacienții secției, care au exprimat încă o dată mulțumiri pentru acest generos suport material.

Oaspeții din Germania s-au arătat la rîndul lor încîntați și mulțumiți de faptul că donațiile Organizației au fost folosite conform destinației, astfel reușindu-se atingerea scopului propus – îmbunătățirea condițiilor de tratament și a calității serviciilor medicale oferite populației de către această instituție.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni


Articole postate de același autor
8223

Ţi-am cerut, Doamne…

  Ţi-am cerut, Doamne, putere să am succes în viaţă, Dar m-ai făcut nepuntincios ca să învăţ să mă supun. Ţi-am cerut sănătate ca să înfăptuiesc lucruri mari, Dar am ajuns infirm ca să săvârşesc lucruri mai mari Şi astfel viaţa mea să primescă o altă valoare. Ţi-am cerut bogăţie ca să fiu fericit, Dar […]