Actualitate

„Dacă te umileşti pe tine, vei afla odihna!”

27

Intr-adevăr, a adăugat Avva Zosima, cel care doreşte calea cea strâmtă cu adevărat se mustră aspru pe sine când se tulbură, şi se mustră neîncetat: Ce te înfurii, suflete al meu? Ce te tulburi şi spumegi? În acest fel arăţi că eşti bolnav! Dacă n-ai fi, nu te-ar durea! De ce, în loc să te mustri pe tine, te porneşti împotriva fratelui tău, care ţi-a arătat boala? Învaţă cu adevărat şi în fapt poruncile lui Hristos.

Acela „ocărât fiind, nu răspundea, suferind, nu ameninţa” (I Petru 2, 23). Ascultă-L ce zice şi ne arată: „Spatele L-am dat spre bătăi, şi obrajii Mei spre pălmuiri, şi faţa Mea n-am ferit-o de ruşinea scuipărilor” (Isaia 50, 6). Şi tu, suflete nenorocit, pentru o înjurătură sau pentru o jignire începi să urzeşti mii de gânduri şi unelteşti astfel împotriva ta, precum demonii? Vedem Crucea lui Hristos, patimile pe care le-a suferit pentru noi le citim în fiecare zi, însă nu îndurăm nici o jignire! Plecăm, ne îndepărtăm de la calea cea netedă.

Odată l-au întrebat:

– Cum poate cineva, când îl grăiesc de rău şi-l umilesc, să nu se mânie?

Şi a răspuns:

– Cel care se socoteşte pe sine un nimic nu se tulbură, aşa cum a zis şi Avva Pimen: „Dacă te umileşti pe tine, vei afla odihna!”. 


Articole Asemănătoare
321

Rugăciunile părintelui Ilie Cleopa aduc ajutor pentru cei aflaţi în necazuri

Într-o zi a venit la Părintele Cleopa un credincios, plângându-se că i s-a furat calul. Părintele i-a spus să fie liniştit, căci la întoarcerea din călătorie îl va găsi în curte. Cum a ajuns acasă, omul şi-a găsit calul în ogradă şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. Odată, o creştină care avea […]

Articole postate de același autor
6251

Bunătatea naşte bunătate

Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare. Asta e de când lumea. Acela care, suferind o răutate, se hotărăşte s-o pedepsească tot cu răutate, acela care se hotărăşte pentru răzbunare, acela nu combate răul, cum […]