Actualitate

Hramul bisericii „Sf. M. Mc. Dumitru” din municipiul Soroca

2795

În ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în biserica cu același nume din orașul Soroca.

În dimineața zilei, PS Ioan a fost întâmpinat de către parohul bisericii, Prot. mitr. Nicolae Craveț, alături de un sobor de preoți și numeroși creștini.

La predică, Episcopul Ioan a vorbit despre modelul de viaţă şi jertfă duhovnicească reprezentat pentru credincioşi de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

„Sfântul Dimitrie se bucură de mare evlavie în rândul credincioşilor noştri, el fiind un reper, un exemplu de viaţă şi jertfă pe altarul credinţei în Mântuitorul Hristos.

Pentru noi el este ocrotitorul acestei biserici şi al cartierului Bujerăuca din orașul Soroca; este cel care ne cuprinde cu grija sa părintească, este apărătorul şi sprijinitorul nostru, aşa cum îl numim şi în tropar:

«Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea». Şi precum a arătat întregii lumi biruinţa sa asupra duşmanilor credinţei, în vremea împăratului Diocleţian, aşa o va arăta şi în zilele noastre, când există încă mulţi duşmani ai credinţei, mulţi diocleţieni”, a menționat Episcopul Sorocii.

Totodată, PS Părinte Ioan i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Dimitrie şi le-a urat sănătate, pace sufletească şi multe bucurii duhovniceşti,

La final, Prot. Nicolae Craveț, paroh al bisericii și protopop de Soroca a exprimat recunoștință Preasfințitului Episcop Ioan pentru Liturghia arhierească, totodată felicitându-i pe toți cei prezenți cu prilejul hramului bisericii.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
5649

Să revenim la adevăratele hramuri!

Toamna este asociată nu doar cu strângerea roadelor, dar şi cu numeroasele hramuri ale bisericilor din micuţa noastră ţărişoară. Din luna septembrie până la începutul Postului Crăciunului lumea tot hrămuieşte. Unii serbează Naşterea Maicii Domnului (pop. Sfânta Marie Mică), alţii Acoperământul Maicii Domnului (pop. Pocroavele). Unii îi au drept protectori pe Cuvioasa Parascheva, Sf. Dumitru, […]

Articole postate de același autor
2620

Claudiu Bălan: Nimic nu există decât prin Dumnezeu

Tradiţional în fiecare zi de miercuri, cu începere de la ora 18.00, la biserica „Întâmpinarea Domnului „din cadrul USM, zeci de tineri se adună la serile duhovnicești, organizate de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din Republica Moldova. La 14 martie pentru o discuţie ziditoare de suflet cu tinerii a fost invitat Claudiu Bălan preşedintele Asociaţiei ”Ortodoxia Tinerilor” […]