Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Pelinia, r. Drochia

3038

Este o mare binecuvântare să fii chemat ca să împrumuți mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El să zidească o biserică, o casă a prezenței și lucrării harului Preasfintei Treimi, pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. La sfârșitul slujbei de sfințire a unei noi biserici ortodoxe se cântă: „Această Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul a întărit-o, această Casă, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre.”

În după amiaza zilei de 2 noiembrie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit un Serviciu divin pentru punerea pietrei de temelie a celei de-a treia biserici din s. Pelinia, r. Drochia, care va fi înălțată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.

La eveniment a fost prezent un număr covârşitor de credioncioşi, care au avut bucuria de a se ruga alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Vlădica Vladimir binecuvântând începutul cel bun, a dat o apreciere aleasă eforturilor făcute de oamenii de bună credință din Pelinia, precum și inițiativei părintelui-paroh Adrian Ciobanu, datorită cărora a fost posibilă inițierea lucrărilor de construcție, spre a ridica acest complex de rugăciune, de educație și de spiritualitate Ortodoxă.

Părintele Adrian a mulțumit fiește Întâistătătorului pentru bunăvoința de a binecuvânta munca credincioșilor din Pelinia și de a fi alături cu gândul cel bun, precum și cu sfatul părintesc.

La final, fiecare dintre credincioșii prezenți au avut prilejul nobil de a pune mortar la temelia viitoarei biserici, devenind ctitori, or, Dumnezeu când cheamă pe cineva să zidească o biserică înseamnă că, în înțelepciunea Sa, l-a preferat și i-a oferit șansa să devină cetățean al Raiului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4757

Un mesaj de dragoste pentru elevii Liceului „Ştefan cel Mare” din Drochia

La iniţiativa dnei Vera Flocea, metodist-coordonator în cadrul Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport din r. Drochia, la Liceul „Ştefan cel Mare” din oraş s-a organizat o întâlnire duhovnicească cu părintele Octavian Moşin, preşedinte ASCO. Zeci de elevi s-au adunat la această discuţie de suflet, fiind abordată tema dragostei. Cei prezenţi au ascultat cu mult […]

Articole postate de același autor
2679

Naşterea Maicii Domnului cinstită la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

Naşterea Maicii Domnului, cea dintâi sărbătoare mare de la începutul anului bisericesc, a fost sărbătorită și în acest an cu multă bucurie duhovnicească la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin. Cuvintele noastre omenesti sunt neputincioase pentru a arăta […]