Actualitate

Stagii de formare pentru profesorii de religie din Drochia

2144

În urma colaborării Cabinetului metodic al Mitropoliei Moldovei cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, se desfăşoară cursuri de formare continuă pentru profesorii de religie din republică. Stagii de formare au avut loc în capitală, dar şi în raioanele Cahul şi Floreşti.

Câteva săptămâni orele se desfăşoară la Drochia, în Liceul „Ştefan cel Mare”, înscriindu-se 24 de profesori. În data de 19 şi 20 februarie orele au fost realizate de către preotul Octavian Moşin de la Universitatea de Stat din Moldova, care a venit cu diverse repere din  domeniul teologiei.

Au fost abordate subiecte mai dificile din cadrul disciplinelor teologice: dogmatica, morala şi liturgica.

Părintele Octavian a prezentat şi câteva strategii în vederea unei implementări mai eficace a acestei discipline opţionale.


Articole Asemănătoare
2458

O biserică din raionul Drochia, spartă de mai mulţi indivizi

Au forţat uşa bisericii şi au furat în jur de 5000 de lei. Este vorba de mai multe persoane necunoscute, care au jefuit locaşul sfânt din localitatea Mândâc, raionul Drochia. Potrivit poliţiei, totul a avut loc azi noapte. Mai mulţi indivizi necunoscuţi au spart lacătul bisericii şi au furat 5000 de lei. Anchetatorii sunt acum […]

Articole postate de același autor
2662

Biserica şi alegerile

Alegerile prezidenţiale. Acesta e subiectul ultimelor săptămâni. Toată lumea, inclusiv cea creştină, este îngrijorată de ce se va întâmpla. Au fost răspândite şi zvonuri că se va merge împotriva Bisericii, a orei de Religie în şcoli, că se vor adopta legi amorale ş.a.m.d., iar alţii din contra, vor susţine credinţa. Nu am avut nicicând atâta […]