Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mi s-a dat peste cap din senin…
Într-o noapte am visat o mulţime de nou-născuţi care, parcă, înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!
De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperări. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu-şi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit.
Mă consideram un om relativ credincios şi mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut şi unde am greşit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în faţa moaştelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.
Vă rog să mă credeţi, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…
De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate însoţit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună.
Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor. Am devenit credincios înţelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plăteşte în viaţă. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?
Alexe I., medic specialist chirurg – obstetrică şi ginecologie, Bucureşti
Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Piatra Neamţ, 2007
