Un creștin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este Crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Cum o dau nu-mi iese bine
De necazuri nu mai scap
Și muncesc din greu ca boul
Până cad lângă proțap!
Iaca alții sunt mai leneși
Și trăiesc mai în belșug
Numai mie (vorba ceea) „boii
nu-mi mai trag la jug”.
Și ofta creștinul nostru și
Mereu era cârtind
Nimeni nu putea odată
Să-l audă mulțumind,
Însă Cel de sus Părinte,
Care ajută pe mișei
Căutând din cele Sfinte,
cercetatu-l-au pe el:
A trimis la el un înger
Noaptea când dormea trudit
Și luând pe om de mână
L-a urcat pe deal la Schit.
Se făcea că este ziuă
Și erau numai ei doi
Între niște Cruci frumoase
Felurite după soi.
Unele erau de aur,
Altele de fier și lemn,
De argint și de aramă,
Fiecare cu un semn.
Zice îngerul atuncea:
„Ia-ți o Cruce care vrei
Numai potrivește-o bine
și te-ntoarce la bordei”,
Lacom el apucă-n grabă,
Cea de aur mai întâi
Încercând s-o tăbârcească
Pe voinici umerii săi.
Dar nu-i chip ca s-o urnească
Și privind la ea cu jind
Se pogoară mai la vale,
La o Cruce de argint.
De prea multă strălucire
Nu te poți uita la ea,
Dar voind el s-o ridice
Vede că-i grozav de grea
Se mai uită, iar încearcă
Până ce își ia de seamă
Să-și aleagă altă Cruce
Tot frumoasă, de aramă.
Dar în ciuda lui și aceea
Pentru dânsul este grea
Cea de marmoră mai tare,
Cea de fier cam tot așa.
Lângă ele mai la vale,
vede sub un copăcel,
Cruce de stejar ușoară
Numai bună pentru el.
O ridică deci și pleacă
Iară îngerul pe drum
Îl întreabă pentru Cruce,
Dacă-i mulțumit acum.
Slavă Domnului, răspunde,
Tare-s mulțumit cu ea,
Căci din toate numai asta
Este după vlaga mea!
Îngerul atunci îi zice:
Omule nemulțumit,
Pentru Crucea vieții tale
Totdeauna ai cârtit!
Astăzi te-am adus anume
Ca să-ți fie semn
Că nici una nu poți duce
Decât Crucea cea de lemn.
Asta este „Crucea vieții”
Dată ție de când ești
Deci lui Dumnezeu dă slavă
și de-acum să nu cârtești
Cele de metale scumpe
sunt a oamenilor sfinți
Care sufăr pân' la sânge,
întru grele nevoinți
Iară tu cu sărăcia
lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credința
și răbdând vei mulțumi!
Din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”, Editura Doxologia, Iași, 2011
