Să nu te crezi pierdut

373

Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească.

Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi.

E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

Părintele Savatie Baștovoi


Articole Asemănătoare
16709

Pr. Nicolae Tănase – Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi?

(Fragment din Cuvântul rostit la mormântul Părintelui Nicodim Măndiţă, în anul 2000.) Şi acum vă pun dvs. o întrebare cu conștiiţa că dacă Părintele Nicodim ar fi aici printre noi, cred că v-ar pune aceeaşi întrebare: -Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi? Nu se fac la spital, nu la ginecologie, nu la cabinete […]

Articole postate de același autor
994

Pastorala Preasfințitului Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, la Învierea Domnului 2019

Iubiți întru Domnul părinți frați și surori HRISTOS A ÎNVIAT!          Iarăși ne-a adus Dumnezeu să vedem acest împărat al zilelor, această căpetenie a sărbătorilor! Binecuvântat este cel care pune vremurile și anii în puterea sa!          Cu adevărat, ziua Învierii lui Hristos este împăratul zilelor, căci așa cum de la puterea binefăcătoare a împăratului supușii primesc […]