Oamenilor le este cu neputinţă să trăiască fără lucruri materiale. E un fapt cât se poate de evident. Dumnezeu ne-a dăruit lumea întreagă, cu condiţia să-i dăm o întrebuinţare bună şi să nu ne împătimim acumulând bunuri fără măsură. Pentru că goana după cele pământeşti îi face pe mulţi să-şi strice viaţa de aici şi să rateze Împărăţia cerurilor.
Era odată un om bogat care-şi strânsese multe avuţii ca să aibă, spunea el, şi pentru lumea cealaltă. Crezul lui era că totul se poate cumpăra. Atât aici, pe pământ, cât şi dincolo, în veşnicie. De aceea n-ar fi dat nimănui un ban. O singură dată a oferit unui cerşetor o monedă de 50 de bani. Într-un sfârşit omul nostru a murit. Ajungând la porţile raiului a încercat să intre, dar a fost întâmpinat de Sfântul Petru care i-a spus că nu poate păşi înăuntru fiindcă nu şi-a pregătit dinainte locul.
Însă bogatul a răspuns că totuşi a făcut ceva. A adunat mereu bani ca să-şi plătească intrarea în rai. Ştia că şi aici totul se cumpără. „Unde ai banii?“ îl întrebă Apostolul. „În buzunare. Am şi cecuri şi hârtii de bancă. Dau cât se cere. Am destui.” „Vreau să-i văd”, îi zise Sfântul Petru zâmbind. Iar omul începu să se caute prin buzunare, care erau cam goale.
„Nu înţeleg ce s-a putut întâmpla. Nu mai găsesc nimic.” „Mai caută”, îl îmbie Sfântul Petru. Şi tot căutându-se omul, găsi moneda dată cerşetorului. „Cu atât ai venit de pe pământ. Ei sunt banii pe care i-ai dat săracului. Cred că ai şi uitat de ei. Cei 50 de bani nu sunt de ajuns să deschidă porţile raiului pentru tine. Îmi pare rău. E adevărat că şi raiul se cumpără, dar plata trebuia să o achiţi pe pământ, aproapelui tău, nu aici”, îi spuse Apostolul îngândurat.
„Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Editura Sophia, 2011
