„Cu cartea minunilor Maicii Domnului lângă pernă, soția mea s-a vindecat!”

5720

Într-o zi, un cuplu destul de tânăr, dintr-un oraș mare al Peloponezului de Sud, a venit la Mănăstirea Maicii Domnului „Varnakova”, pentru a mulțumi Maicii Domnului pentru ajutorul primit.

La întrebarea de unde cunosc mănăstirea și harul pe care-l dăruiește Născătoarea de Dumnezeu, au răspuns că au cunoscut acestea dintr-o carte de minuni care a fost publicată de către Sfânta Mănăstire și care carte i-a fost dăruită respectivei femei de către nașa sa.

„Am simțit o mare recunoștință față de Maica Domnului, au spus, pentru că ne-a ajutat într-un mod minunat. Soția mea, a explicat bărbatul, s-a îmbolnăvit de cancer la esofag și făcea chimioterapie. Nu doar că nu putea să mănânce, ci își pierduse chiar și vocea. Ședințele de chimioterapie au avut efecte secundare și mâna sa stângă era puternic afectată de tromboză. Se umflase de trei ori mai mare decât era normal și o durea foarte tare!

În cele din urmă, în acea seară când a ajutat-o Maica noastră, de vreme ce se chinuise destul, a apucat-o somnul. Eu eram alături de ea și citeam din cartea cu minunile Maicii Domnului.

Citind, am simțit cum credința mea se fortifică. Finalmente, am închis cartea și am privit icoana Maicii Domnului care era pe copertă, rugând-o cu toată inima să o ajute pe soția mea bolnavă. După aceea, cât am putut de încet, am pus cartea alături de perna ei”.

În momentul acesta a luat cuvântul soția și a spus cu emoție:

„Când m-am trezit dimineața, mi-am văzut mâna cum trebuia să fie, normală. M-am bucurat, dar m-am și mirat. Când am văzut însă alături de perna mea cartea cu minunile Maicii Domnului, am înțeles cine îmi vindecase mâna. Atunci am strâns cartea la piept, i-am mulțumit și am sărutat icoana ei. De atunci și umflătura a început să se micșoreze și foarte repede a dispărut! Mi-am regăsit vocea, pentru că nu puteam să vorbesc și sunt foarte bine. De aceea am venit astăzi, ca să-i mulțumim Maicii Domnului pentru mijlocirile ei către Domnul Atotmilostiv și Fiul ei!”

Din cartea Maica Domnului Varnakova. Minuni ale Maicii Domnului și paraclisul ei, 2011


Articole Asemănătoare
536

Seri duhovnicești la Biserica USM: Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox

Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox” este tema conferinței zilei de miercuri, 21 septembrie 2016, ora 19.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. La data de 21 septembrie prăznuim Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc. Dacă pe pământ ea a fost Maica lui Hristos, în cer ea este Maica noastră „grabnic […]

Articole postate de același autor
447

A ierta este mai uşor decât a cere iertare

Сând spunem în rugăciunea Tatăl nostru, în fiecare dimineaţă şi seară, „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, dar noi nu iertăm, nouă înşine ne cerem osândă. Căci spui aşa: „Doamne, dacă eu iert, iartă-mă şi Tu, iar dacă eu nu iert, nu mă ierta nici Tu!”. Nu ne dăm noi oare […]