Ascundem pentru a părea buni în ochii celor din jur. Nu toți sunt gata să spună chiar la spovedanie tot ce au făcut, invocând motivul că preotul se va dezamăgi, își va schimba părerea despre ei, altora pur și simplu le este rușine...
Le explic că poate unii din jur îi vor condamna, desconsidera... însă prin mărturisire au șansa a se reabilita în fața Domnului. Cred că asta contează cel mai mult, cum te simți în fața Lui.
De asta e mare nevoie să ne spovedim din tot sufletul și cu mare angajament de a nu mai reveni la greșelile săvârșite. Asta e condiția unei mărturisiri adevărate. Preotul rămâne în postura unui martor, ascultând, apoi dezlegând cele spuse.
Orice preot se bucură când cineva spovedește chiar cele mai grele păcate și devine mai aproape de cel care are nevoie de rugăciune, de susținere și de încurajare, pentru a stărui într-o viață mai curată.
Că ne este rușine să spovedim totul undeva e bine, că ne mustră conștiința. Însă mai bine ne-ar mustra înainte de a săvârși păcatele.
Să ne eliberăm de toate păcatele!
Preot Octavian Moşin
