Calomnia

89

Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice.

Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în faţa episcopului său, totuşi era mâhnit datorită întinării cinstei sale preoţeşti, şi slăbind din zi în zi, a căzut la pat.

Auzind calomniatorii că preotul este pe moarte, speriaţi şi mustrându-i conştiinţa, s-au grăbit să-şi ceară iertare pentru fapta lor cea răutăcioasă, promiţându-i că îşi vor retrage toate calomniile şi-i vor restabili cinstea.

– Fiilor – le-a spus preotul cu tristeţe – eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda.

– Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei.

– Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea.

Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul.
Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile.

– Ştiam – le-a spus preotul – dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii.

La răspunsul acestora – că aşa ceva nu mai este acum posibil – bătrânul preot a continuat spunându-le:

– Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura.

Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit.


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
12250

Două pilde despre bunătate

Doi oameni. Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior. Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul. I le aduse în curte şi-i zise: – „Iată, vecine, […]

Articole postate de același autor
2704

“Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat.” (Matei 25.36)

Vizită la Internatul Psihoneuorologic din s. Brânzeni, r-ul Edineţ De mai multe ori am auzit despre acest internat dar nici o dată nu am vizitat bolnavii de acolo. Iată că anul acesta Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat să ajungem acolo şi să comunicăm cu acesti bolnavi. Am rămas plăcut surprins de faptul că unii bolnavi fizic […]