Căsnicia e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă

3180

Viaţa nu e o petrecere, aşa cum cred unii, care, după căsătorie, se prăvălesc din cer pe pământ. Căsătoria este o mare întinsă, şi nu ştii când te va arunca pe ţărm. Te însori cu persoana aleasă cu frică şi cutremur, şi cu mare grijă, apoi, după un an, doi, cinci, descoperi că te-a tras pe sfoară.
Să credem că nunta ar fi un drum spre fericire este o măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a crucii.

Bucuria căsătoriei înseamnă pentru bărbat şi femeie împingerea împreună a carului pe drumul urcător al vieţii. „N-ai suferit? Atunci n-ai iubit”, spune un poet. Doar cei ce suferă pot iubi cu adevărat. Şi, de aceea, tristeţea este o însuşire necesară a căsătoriei. „Căsnicia”, zice un filosof din vechime, „e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă”. Aşa cum oţelul se căleşte în furnal, aşa şi omul se întăreşte în căsătorie, în focul greutăţilor. Când vă priviţi căsătoria de la depărtare, toate par minunate. Însă când vă apropiaţi, veţi vedea ce multe clipe grele are.

Dumnezeu zice că „nu este bine să fie omul singur” (Fac. 2:18), aşa că i-a pus alături un tovarăş, pe cineva care să-l ajute în viaţă, mai ales în luptele sale de credinţă, fiindcă pentru a ţi păstra credinţa trebuie să pătimeşti şi să rabzi multă durere. Dumnezeu ne trimite tuturor harul Său. El ni-l trimite, însă, atunci când vede că suntem gata să suferim. Unii, de îndată ce văd o piedică, o iau la fugă. Uită de Dumnezeu şi de Biserică. Însă credinţa, Dumnezeu şi Biserica nu sânt o cămaşă pe care s-o dai jos de îndată ce ai început să asuzi.

Căsătoria este, aşadar, o călătorie printre necazuri şi bucurii. Când necazurile par copleşitoare, ar trebui să-ţi aminteşti că Dumnezeu este cu tine. El îţi va ridica crucea. El a fost Cel ce ţi-a pus pe frunte cununa căsătoriei. Dar când Îl rugăm ceva pe Dumnezeu, El nu ne dă de îndată soluţia. Ne îndrumă înainte foarte încet. Uneori, îi ia ani ca s-o facă. Trebuie să cercăm durere, altfel viaţa nu va avea înţeles. Veseleşte-te, însă, căci Hristos pătimeşte cu tine, şi Sfântul Duh „se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite” (cf. Rom. 8:26).

Părintele Emilian Simonopetritul

Predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala, Grecia,

la 17 Ianuarie 1971, Muntele Athos


Articole Asemănătoare
3118

Familia este o cruce. Prin ea vom cunoaşte multe bucurii, dar şi multe greutăţi

De cele mai multe ori, pasiunea orbeşte. Astfel, orbit de ea, omul începe să idealizeze mult obiectul închinării sale, iar când pasiunea trece, el ajunge la concluzia: „Cum de am putut fi atât de orb şi să nu văd care este, de fapt, adevărul?”. Apoi, imediat urmează dezamăgirea totală. Iată de ce este bine să […]

Articole postate de același autor
542

Portalul „Altarul Credinţei”- trei ani de activitate. Bilanţuri şi perspective.

Cu trei ani în urmă, de sărbătoarea Sf. Cuv. Serafim de Sarov, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir şi susţinerea Episcopului Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a fost lansată versiunea electronică a publicaţiei periodice “Altarul Credinţei”. Beneficiind de toate mijloacele de promovare a surselor electronice, site-ul a atins cifre record de vizualizări pentru o pagină ortodoxă. Zilnic, […]