Actualitate

În Protopopiatul Drochia s-a desfășurat Festivalul raional al cântecului pascal – „Ziua Femeii Creştine” şi „Ziua Familiei”

2112

Cu binecuvântarea  ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove  şi cu stăruinţa Protopopului de Drochia, protoiereului mitrofor Pavel Vuluţa, duminica 30 aprilie, în incinta gimnaziului din s. Miciurin, r. Drochia a avut loc Festivalul raional al cântecului pascal – „Ziua Femeii Creştine” şi „Ziua Familiei”, activitate organizată de protopopiat în parteneriat cu Direcția Învățământ, Tineret și Sport din Drochia.

La festivitate au participat 14 colective de copii din liceele și gimnaziile din raion, care au pregătit expoziții cu tematică pascală și alte subiecte legate de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Cuvinte alese de felicitare și mulțumire a rostit părintele protopop Pavel Vuluță, la fel  și șeful adjunct al Direcției Învățământ doamna Stelman Ala.

În luarea sa de cuvânt părintele protopop a menţionat importanţa acestei colaborări între biserică şi şcoală, pentru că aceşti copii educaţi astăzi în spirit creştin sunt viitorul Bisericii şi a societăţii.

Totodată, protopopul a felicitat pe toate doamnele şi domnişoarele prezente cu sărbătoarea creştina Ziua Femeilor Mironosiţe şi Ziua Familiei, care dupa învăţătura Bisericii Ortodoxe este cel dintîi aşezământ dumnezeiesc pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om în Rai.

Familia este celula şi izvorul vieţii pe pământ, temelia vieţii de obşte, prima biserică întemeiată de Dumnezeu, din iubire pentru om. Fără iubirea firească din familie, nu putem ajunge la iubirea dumnezeiască, veşnică.

Mulțumim mult directorilor și profesorilor de religie  care au fost receptivi și au răspuns apelului nostru. Totodată Îmbucurător a fost și numărul  mare de spectatori.

Mulțumiri aducem de asemenea domnului primar, doamnei directoare, părintelul paroh Oleg Tulbure precum și părintelui metodist Ioan Novac, pentru dragostea şi credinţa care o au către Domnul Hristos Înviat, mărturisit de secole în tradiţia cultului ortodox.

A consemnat Prot. Gheorghe Cojocari,

reprezentant al Sectorului Sinodal

Comunicare Instituţională şi Relaţii cu Mass Media,

Protopopiatul Drochia


Articole Asemănătoare
2291

Stagii de formare pentru profesorii de religie din Drochia

În urma colaborării Cabinetului metodic al Mitropoliei Moldovei cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, se desfăşoară cursuri de formare continuă pentru profesorii de religie din republică. Stagii de formare au avut loc în capitală, dar şi în raioanele Cahul şi Floreşti. Câteva săptămâni orele se desfăşoară la Drochia, în Liceul „Ştefan cel Mare”, înscriindu-se 24 […]

Articole postate de același autor
1504

Mitropolitul Vladimir: „Biserica este spital duhovnicesc!”

În urma răspândirii vertiginoase a virusului COVID-19, Guvernul Republicii Moldova a dispus la data de 13 martie 2020 sistarea slujbelor bisericești în sfintele locașuri din țară pe parcursul a două săptămâni. Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, constatând cu regret și îngrijorare această situație critică, declanșată atât la nivel național, cât și global, reiterează îndemnul […]