Actualitate

Unde eşti, Doamne?

7318

Icoana nu poate lipsi din viaţa creștinului, este o mărturisire a credinței în Dumnezeu. Doar că de multe ori le adunăm fără nici un rost, lipsindu-le de cinstea şi evlavia cuvenitită. Nu cantitatea icoanelor procurate ne apropie de Dumnezeu şi sfinţii Săi, ci dragostea pe care le-o arătăm. Acest adevăr vine să-l susţină şi următoarea întâmplare. 

Un tânăr a fost înrolat în armata sovietică (pe timpurile URSS) şi a fost repartizat într-un detaşament unde majoritatea erau musulmani sau necredincioşi. Băiatul a fost crescut de părinţi în dragoste faţă de Mântuitorul Hristos şi în armată a mers purtând la gât o mică cruciuliţă. Când ceilalţi au observat prezenţa crucii, au încercat să-l oblige s-o scoată. A fost bătut, umilit, dar nu a permis să i se scoată crucea. Dacă au înţeles că nu-l pot frânge pe această cale, l-au obligat să facă cele mai înjositoare şi grele munci. El încerca să-şi păstreze credinţa şi să nu cedeze.

Într-o noapte, semidezbrăcat, pe o ploaie rece, a fost obligat să descarce un camion cu cărbune. I s-a înterzis să meargă la culcare până va finisa.

După câteva ore de muncă, obosit şi îngheţat, s-a aşzezat pe pământ şi a început să plângă:

-Doamne, unde eşti? Te iubesc atât de mult, ştiu că şi tu mă iubeşti, dar de ce nu mă ajuţi? Sunt gol, murdar, îngheţat şi ud leoarcă. De ce nu eşti aici cu mine?

-Sunt cu tine! - a auzit un răspuns.

A privit în jur, dar nimic.

- Unde, Doamne?

- Chiar jos, la picioarele tale, şi mai gol, murdar, îngheţat şi ud.

Băiatul a privit în jos şi a văzut un ziar, într-adevăr ud şi murdar. L-a deschis şi a văzut o icoană a Mântuitorului.

A încercat să dosească ziarul, apoi l-a uscat şi a decupat icoana, a încleiat-o pe un cartonaş şi o păstra ca pe cel mai de preţ odor.

După cum a mărturisit el însăşi, această icoană i-a fost de mare ajutor şi atunci, dar şi când a revenit acasă.

***
Noi ce evlavie avem faţă de mulţimea icoanelor şi iconiţelor din casă? Astăzi avem foarte multe, dar prea puţină dragoste atât faţă de ele, cât şi faţă de Dumnezeu.

 

Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
5155

Părinte, de ce la început avem multă râvnă în lupta duhovnicească, iar treptat aceasta ne părăseşte?

Pentru că suntem firi slabe. Hristos însuşi ştie asta. Uitați-vă bine la construcţia Postului Mare: Părinţii Bisericii ştiu foarte sigur că suntem firi păcătoase şi slabe. De aceea, urcuşul acesta duhovnicesc către învierea Domnu­lui nostru Iisus Hristos are, pe parcurs, nişte golfuri de odihnă, nişte bănci de sprijin. Gândiţi-vă ce importanţă are Duminica Sfintei Cruci […]

Articole postate de același autor
4

Învaţă-mă smerenia…

Trăia o dată o tânără credincioasă şi cu frică de Dumnezeu. Dar deoarece nu avea un duhovnic permanent, a hotărât să meargă din biserică în biserică, sperând că poate în aşa mod îşi va găsi preotul ce îi va fi de ajutor la mântuirea sufletului. Aşa a venit într-o Biserică, unde preotul tocmai citea o […]