Să-şi fi pierdut oare postul în vremea noastră valoarea lui spirituală şi puterea lui înnoitoare de suflet? De la început observăm că acest fel de înţelegere are în vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantităţii de hrană.
Dar această înţelegere a postului nu-i cea adevărată, învăţătura Bisericii noastre ne-o spune cu toată claritatea. „Dacă posteşti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar păcatele nu le părăseşti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodată nu mănâncă”. Sau altul: „Să postim post bine plăcut Domnului. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos.
Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit". Iar marele Hrisostom zice: „Posteşti? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un duşman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile noastre, rămânând curate de răpire şi de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseţi străine, gura să postească de înjurături şi de vorbe neruşinate...".
Din Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 155-156
