De ce-ai dat, Doamne?!

9300

(Lui Ozea Rusu)

Copiii leşină, nu-i bine,

Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine

Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

Iar crucea de la piept e joc.

În moarte tot mai mulţi se mută,

Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

Grigore Vieru


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
207

Sufletul, împovărat de iluzii, caută adevărata fericire

Sunt oare zile din vremi trecute, o, omule, la care tu ai vrea să te întorci? Ele toate te-au ademenit precum mătasea și-acum îți stau departe, în urmă, precum o pânză de păianjen. Ca o miere te-au întâmpinat, ca o duhoare și-au luat rămas bun de la tine. Toate au fost cu totul pline de […]

Articole postate de același autor
850

Când omul urcă duhovniceşte, frica îl părăseşte

Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol. Noi, de asemenea, când vâslim pe […]