Dumnezeu voiește întotdeauna să ne dea tot ce are El, ține de noi să răspundem voii Sale, doririi Sale, și, primind crucea Sa, să-L convingem că suntem a Lui. Vedeți, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu “greu de mulțumit” și de aceea mulți cad de la El. E greu de mulțumit pentru că El a plănuit ceva foarte măreț pentru noi și vrea să ne dăruiască totul; dar cum poate El să ne încredințeze tot cerul, toată veșnicia mai înainte de a fi puși la încercare? Ca să primim ceva foarte măreț, noi trebuie să fim puși la încercare. În viața obișnuită, spre exemplu, trebuie să ne dovedim vrednici ca să primim ceva – să zicem, o anumită promovare -, deci cu cât mai mult trebuie să ne dovedim vrednici dacă vrem să primim viața dumnezeiască? Și aceasta nu pentru că Dumnezeu este zgârcit sau rău, ci pentru că El nu vrea să ne dea viața dumnezeiască, și mai apoi noi să dăm “cele sfinte câinilor” (Mt.7,6), și prin aceasta să aducem o pustiire și mai mare asupra noastră.
Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009
