Multă grijă îl cuprinde pe cineva când este chemat la palat, de stăpânitorul sau conducătorul patriei sale. Mai întâi se socotește cum să se prezinte mai înțelepțește, mai curat și mai bine. Ca un om cu bun-simț, se spală bine peste tot corpul, își piaptănă părul capului, se îmbracă în hainele cele mai curate. Observă bine ca încălțămintea să fie curățită de praf sau noroi. Plecând de acasă, pe drum își face bine socoteală cum să se prezinte, să se miște, să stea, și cum să grăiască înaintea mai-marelui său, pentru a-i bineplăcea și a dobândi cele de folos.
Cu o chibzuială mult mai mare trebuie a ne pregăti noi creștinii drept-credincioși-păstori și păstoriți, când suntem chemați de Dumnezeu la Sf.Biserică, palatul Dumnezeirii, prin îngerii Lui; cu cât Dumnezeu e mult mai mare și mai nemărginit, față de stăpânitorii aceștia lumești și temporali.
Astfel, Sâmbătă seara sau în ajunul sărbătorii, îndată ce auzim sunetul toacei și al clopotelor Bisericii, care simbolizează glasul Arhanghelului și vocea lui Dumnezeu (1 Tes.7,16; Mt.24,31: Ioan, 5, 25-29; 12,28-46: 11. 41-45) ce ne cheamă la sine pentru rugăciune, trebuie a înceta lucrul, oriunde am fi. Mergem apoi la Sf. Biserică unde ascultăm ceasul al IX-lea, Vecernia, Pavecernița. Cei mai depărtați de Sf.Biserică își citesc acolo pe loc aceste trei laude, după Ceaslov sau Mica Prăvilioară. [...]
Seara trebuie a-și face baie sau a se spăla cât mai bine. Mâncarea pentru zilele Sfinte trebuie să se pregătească în ajunul Duminicii sau Sărbătorii [...]; ca nu cumva în vremea Dumnezeieștilor Liturghii și predici absolut trebuitoare sufletului, credincioșii să se învârtească pe lângă pântecele oalelor, ca israiliții ușuratici din pustiul Sinai pe lângă mâncăruri și băuturi și vițelul de aur, pentru care au căzut în ascuțișul sabiei pierzătoare.
Seara mâncăm cât se poate de cumpătat. Facem ce mai avem de făcut pentru a doua zi, apoi rugăciunile spre somn și ne culcăm.
Toți drept-credincioșii creștini din toate vremile și cei din prezent, s-au păzit și se feresc ca de cea mai mare primejdie sufletească a merge, în seara zilelor sfinte și chiar în oricare zi, la: jocuri, baluri, serate, nunți, onomastice însoțite de petreceri anticreștinești și felurite blestemății.
Se fereau a vorbi deșertăciuni, vorbe putrede, convorbiri murdare, cântece curvești. Ei se rugau, cântau cântece duhovnicești, citeau în cărțile Sfinte, Bisericești și cugetau cu multă sârguință în legea Domnului prin care deveneau fericiți și rodnici duhovnicește. (Ps. 1, 1-3; Lc. 11,28; Ioan 14, 21-23; Iac. 21-25; Apc. 22,19).
Protos. Nicodim Măndiță, Ce facem și ce nu trebuie să facem în Sf.Biserică, Editura Agapis, București 2001, p.8-10
