În primul rând, vreau să le spun fetelor, femeilor, că a vrea să te măriți este o dorință normală- însă ideea vulgară de a te mărita „cu cine o fi, numai bărbat să fie și să mă pot cununa cu el în rochie albă” trebuie eradicată.
Trebuie să te împaci cu faptul că Domnul nu-ți va trimite omul pe care ți-l imaginezi tu, ci pe cel care „va fi ție spre mântuire”.
Acest principiu destramă concepția potrivit căreia trebuie neapărat să mă mărit cu, să zicem, un brunet de doi metri înălțime, sau bogat, sau cu părinți la minister- fiindcă avem o mulțime de astfel de concepții false. Domnul poate să trimită un om care e bolnav, poate chiar invalid, care nu este prea frumos, nu este deloc „prinț” din punctul de vedere al funcției ocupate și al salariului primit.
Aici intervine un moment de alegere serioasă și de încercări. Adeseori, ideile „trandafirii”, care sunt foarte înrădăcinate în capul fetei, o împiedică pe aceasta să-și recunoască „jumătatea”. Ea se poate trezi în fața următoarei alegeri: cel la care visează ea nu-i împărtășește sentimentele, dar uite că o iubește din tot sufletul un om modest, fără mari posibilități materiale și cu un aspect exterior deloc de invidiat, în care se simte bunătate, noblețe, finețe.
Totul e determinat aici de măsura în care fata este gata să se smerească înaintea voii lui Dumnezeu și să primească în viața sa un om care, deși nu corespunde viselor și concepțiilor „trandafirii”, oferă un devotament sincer și sentimente profunde.
Omul are neapărată nevoie de priceperea de a distinge în celălalt frumusețea lăuntrică. Trebuie neapărat să ținem minte că exteriorul trece, pe când interiorul rămâne, înflorește și transfigurează exteriorul. Iată, de exemplu, un bărbat singur, care nu câștigă prea mult, care poate că arată cam caraghios, cam stângaci, dar de care se îndrăgostește o femeie care îl sfătuiește cum să se îmbrace, cum să progreseze în carieră- și uite că înflorește. Grija femeii pentru bărbat, în combinație cu bunul gust și cu corecta abordare a vieții, formează o combinație armonioasă, care se potrivește atât exterior, cât și interior. Cel mai important este însă întotdeauna interiorul: sentimentele dragostei, încrederii și respectului reciproc.[…]
Din păcate, noi trăim în viața adultă cu urmele traumelor sufletești trăite în copilărie, ale zguduirilor din adolescență și ale exemplelor negative oferite de viața părinților. În consecință, modelul nostru de alegere a „jumătății” se formează adesea pe baza unei experiențe negative, ca rezultat al compensării psihologice a deficitului de dragoste din partea părinților. De exemplu, dacă o familie a trăit în sărăcie și părinții se plângeau adesea de lipsa banilor, la fiică se formează dorința de a se mărita neapărat cu un om bogat, pentru a evita repetarea experienței părinților.[…]
Adeseori, asemenea decizii nechibzuite, bazate pe experiența negativă a părinților, îl duc pe om într-o fundătură. Tinerii încep să alerge după „luna de pe cer”, fără să înțeleagă și să prețuiască Purtarea de grijă dumnezeiască. Uneori, adevărata fericire a omului se găsește chiar lângă el, dar el nu este capabil să își dea seama.
Căutarea „jumătății” este, cred eu, un lucru foarte tainic. Pentru a nu te înșela, pentru a găsi omul cu care poți să trăiești o viață alături, trebuie în primul rând să nădăjduiești în voia lui Dumnezeu și să te rogi.
(Irina Moroșkova, psiholog)
Sursa: Dmitry Semenik, Dragostea adevărată (Taina dragostei înainte și după căsătorie), Editura Sophia, București 2012, p. 195-197
