Sexualitatea nu este considerată un păcat în relaţia dintre un bărbat şi o femeie, uniţi de Dumnezeu prin Taina Cununiei. Nici a mânca nu este un păcat dar totuşi Sinţii Părinti ai Bisericii noastre ne încurajează să postim, să mâncam cât mai puţin posibil, pentru ca pe viitor să fim mai puţin dependenţi de mâncare.
Nici a bea un pahar de vin nu e un păcat, dar totuşi Biserica Ortodoxă condamnă excesul de băuturi alcoolice. Ciudat lucru totuşi, având în vedere că sfinţii ne încurajează să înaintăm în tot binele, în orice faptă bună, în orice nu este păcat, chiar Mântuitorul Hristos ne spune: "Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri, desăvârşit este." (Matei 5, 48).
Nici milostenia nu este un păcat şi totuşi sfinţii părinţi ne încurajează să fim din ce în ce mai milostivi; nici smerenia, nici rugăciunea, iar Biserica ne recomandă să tânjim cât mai mult prin ele la Dumnezeu şi la oamenii de lângă noi.
De ce, dacă mâncarea şi băutura nefiind păcate, sfinţii nu ne încurajează să ne perfecţionăm în a-le prepara și mânca? De ce să nu mâncăm din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai mult? De ce să nu căutăm să bem vinuri cât mai bune şi în cantităţi cât mai mari?
Răspunsul este simplu: pentru că a mânca şi a bea nu este propriu firii umane aşa cum a fost creată de Dumnezeu la început. Omul înainte de a cădea în păcat nu avea nevoie de mâncare şi băutură pentru a supravieţui, trăind prin harul lui Dumnezeu. Căzând în păcat, mâncând de curiozitate din pomul cunoasterii binelui şi al răului, şi nu de nevoie, Adam şi Eva au intrat în cercul vicios al morţii, în lanţul cauzal al stricăciunii.
Omul mănâncă pentru a supravieţui dar posteşte pentru a reuşi să scape de nevoia mâncării. După judecata de apoi, în împărăţia cerurilor trupurile oamenilor se vor înduhovnici, se vor spiritualiza, se vor hrăni cu harul lui Dumnezeu, nu vor mai avea nevoie de nimic. Nu va mai exista foame, sete, frig, întuneric... nu va mai exista nevoie.
Iată ce frumos exprimă toate aceste Sfântul Apostol Pavel:
"Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă"; Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer." (1 Co. 15, 42-47).
Dacă omul nu ar fi căzut în păcat, sexualitatea aşa cum o avem noi astăzi nu ar fi existat. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu a pregătit o altă formă de înmulţire pentru omul fără păcat.
Dacă Adam şi Eva nu cădeau în păcat neamul omenesc se înmulţea în alt fel.
Eu sunt căsătorit de 6 ani şi deşi ştiu că relaţiile intime sunt binecuvântate de Dumnezeu în cadrul familiei, totuşi simt sexualitatea ca având în ea o urmă de păcat. Simt mai mult că-mi iubesc soţia atunci când ne ţinem în braţe şi ne spunem vorbe frumoase, decât în timpul actului sexual. Simt c-o iubesc atunci când îmi arăt iubirea faţă de ea prin copiii noştri. A-mi exprima iubire față de ea prin relațiile intime o consider o limitare.
Deşi prin actul sexual responsabil, neprotejat, între soț și soție, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, poate apărea un copil, un îngeraş, totuşi acest act poartă urma păcatului, aşa cum zice psalmistul David: “Că iată într-un fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea." (Psalmul 50)
Chiar şi in actul sexual responsabil fiecare din soţi caută plăcerea în celălalt pentru a se satisface pe sine. E clar că această căutare este egoistă fiind izvorâtă din iubirea de sine. Iubirea desăvârşită este iubirea jertfelnică, iubirea prin care renunţi la tine pentru celălalt, iubirea în care cauţi binele celuilalt în mod dezinteresat.
Plăcerea actului sexual nu satisface setea de veşnicie sădită în noi de Dumnezeu. Omul căută plăcerea continuă, neîntreruptă, dar n-o poate găsi în cele de pe pământ. O căută în sexualitate, în mâncare, in băutură, în fel de fel de plăceri dar viaţa cea adevărata (bucuria sau plăcerea continuuă) o găsim doar în Dumnezeu, Cel Slăvit în Treime.
Copiii nu au această poftă a sexualităţii. Ei, chiar şi goi fiind, nu se privesc unul pe altul cu poftă, ci se joacă ca şi cum ar fi îmbrăcaţi. Aşa erau şi Adam şi Eva în rai înainte de a cădea în păcat, nu ştiau că sunt goi. De aceea Hristos Mântuitorul ne spune că de nu vom fi asemenea copiiior nu vom intra în împărăţia cerurilor.
După ani buni de căsătorie, soţul şi soţia îmbătrânesc uşor uşor şi relaţiile intime dintre ei se răresc din ce în ce mai mult. La începutul vieţii de familie relaţiile intime îi unesc pe cei doi soţi, îi ajută să treacă peste neînţelegeri, îi fac să se îmbrăţişeze chiar şi atunci când sunt supăraţi, fiecare căutând plăcerea în celălalt pentru el însuşi. Relațiile intime îi ajută pe cei doi tineri să crească în iubire, să puna temelia unei relaţii care va creşte. De la an la an soţii se cunosc din ce în ce mai bine, îşi învaţă unul altuia defectele şi calităţile, se iartă şi se sprijină reciproc, şi nu mai există nevoia de a avea relaţii sexuale pentru a se simţi bine unul în compania celuilalt.
Relaţiile intime se răresc de la sine, nu programat şi nici forţat. Slăbiciunea firii, maturizarea sufletului şi a minţii aduc odată cu ele şi abstinenţa benevolă de la relaţii sexuale.
Sexualitatea este o etapă prin care cei doi soţi trec, în drumul spre iubirea cea adevărată, o iubire nepătată de egoismul plăcerii. Prin sexualitate apar pruncii cei frumoşi care vor întări şi mai mult dragostea dintre cei doi soţi. Cu timpul copiii îi vor uni mai mult pe cei doi soţi decât sexualitatea. Amândoi îşi vor regăsi iubirea unui către celălalt în copiii lor.
Relațiile intime sunt o trecere şi nu obiectiv în sine, şi tocmai de aceea sfinţii ne recomandă postul ca o perioadă de abstinenţă, în care să putem învăţa adevărata raţiune pentru care relaţiile intime există. Relațiile intime sunt doar un toiag de care ne sprijinim pe drumul abrupt al iubirii soțului/soției, dar pe care-l aruncăm atunci când ieșim la drum drept.
Să nu vă amăgiţi gândindu-vă la sexualitate ca la "plăcerea maximă"...veţi fi foarte dezamăgiţi. Un zâmbet al unui copil face de mii de ori mai mult decât orice act sexual.
Plăcerea actului sexual ca şi gustul bun al mâncărurilor, ne ajută de fapt să evoluam la o altă etapă, aceea a libertăţii şi independenţei totale de cele trupeşti... A fi liber în mod real înseamnă de fapt să fii liber şi de nevoia de a hrana, apă, căldură, somn, etc. Poţi fi liber dacă stai două săptămâni în deşert? Nu, pentru că-ţi lipsesc cele necesare trupului.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre ne spun că omul poate ajunge să trăiască doar prin Harul lui Dumnezeu, fără nimic din cele trupeşti...exact aşa cum trăia înainte de cădere.
Hristos Domnul ne spune că în viaţa cea de apoi oamenii nici nu se mai însoară nici nu se mai marită, ci vor fi ca îngeri din ceruri. Asta nu înseamnă că între noi nu vor mai exista relaţii de rudenie și vom uita tot ce a fost între noi, dar ne vom cunoaşte toţi unii cu alţii, şi relaţiile dintre noi vor trece la un alt nivel. Iulia nu-mi va mai fie soţie, dar apropierea dintre noi va fi mult mai mare decât e acum pe pământ, şi asta pentru că între noi nu va mai exista păcat, pentru că în împărăţia cerurilor nimic necurat nu intră şi totul este curăţit de Dumnezeu.
Toate relaţiile de rudenie dintre oameni în societate au la bază de fapt relaţia de iubire dintre bărbat şi femeie. Interacţiunea dintre aceste familii şi copiii lor dau naştere la legăturile de rudenii dintre oameni. Dispariţia gradelor de rudenie în împărăţia cerurilor arată de fapt că sexualitatea umană dintre bărbat şi femeie a fost gândită doar ca stare temporală şi nu veşnică.
Nu uitaţi, relațiile intime sunt doar o etapă în drumul nostru spre iubirea desăvârșită a aproapelui şi a lui Dumnezeu.
