Hramul bisericii din Camenca

4605

Joi, 4 august 2016, clopotele bisericii „Sf.Maria Magdalena” din satul Camenca, raionul Glodeni, au chemat creștinii satului în locașul sfânt, pentru a-și serba ocrotitoarea localității. La invitația părintelui paroh – protoiereul Igor Soroceanu, sfânta liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu blagocinul raionului Glodeni – protoiereul Victor Guleac. Totodată sărbătoarea hramului a oferit prilejul enoriașilor de a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului „Pătimitoarea”, adusă din Otcenașovca, Ucraina. La final, părintele Igor a felicitat creștinii cu ocazia hramului bisericii și implicit al comunității și le-a mulțumit pentru prezență și receptivitate în organizarea sărbătorii, împărțindu-le iconițe cu sfânta Maria Magdalena. În casa de sărbători a comunei a urmat tradiționala agapă frățească, pregătită cu multă grijă de gospodinele satului. La această etapă primarul satului a adus recunoștință celor care au contribuit la realizarea tuturor manifestărilor legate de hram și și-a exprimat nădejdea în ajutorul Domnului, cu gânduri bune pentru viitor. Pe această cale părintele Igor și preoteasa Margarita aduce sincere mulțumiri celor care s-au implicat în realizarea hramului.

A consemnat protoiereul Igor Soroceanu, corespondent eparhial pentru raionul Glodeni


Articole Asemănătoare
2782

Mitropolitul Vladimir a liturghisit la Schitul cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, din Comrat

Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului! Joi, 26 octombrie 2017, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Schitul cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, din orașul Comrat. Întâistătătorului i-au coliturghist PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat și un sobor preoțesc […]

Articole postate de același autor
1929

„Voieşti să te faci sănătos?” Duminica slăbănogului la Mănăstirea Suruceni

Duminica a IV-a după Înviere, cea a Slăbănogului, a adunat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, numeroși creștini pentru a se ruga alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii așezământului monahal. Este Duminica în care aflăm că Hristos S-a făcut om pentru noi, oameni ai păcatului, pentru ca să nu ne […]