Actualitate

Vrăjmașul întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor

43

Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele), iertându-le din datorie. De aceea, Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu, zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii. „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor, şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte” (Apocalipsa 12, 11).

De aceea, avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului, decât talazurile care bântuie marea”. Iconomii tainelor, slujitorii Sfintei Liturghii, sunt şi ei, în măsura iubirii, jertfă neîncetată, arsă în lumea aceasta, pentru mântuirea lumii.

Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor, ştergându-le cu darul datoriilor agonisite diavolului, capitalizate în om.

Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor, dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi), fiindcă au păcate. Iisus nu a avut nici un păcat şi, cu toate acestea, ce puţini L-au ascultat!

Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 135


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
8935

“Alo, Iisus!”

Preotul catolic din Madrid, Javier Cremades, a postat pe reţeaua de socializare FACEBOOK o întâmplare care s-a întâmplat recent în preajma Crăciunului în familia unui prieten de-al său. “Într-o seară ca oricare alta, mama şi tatăl decid să ia cina împreună în oraş, lăsând-o pe fiica lor cea mare să aibă grijă de cei trei […]

Articole postate de același autor
3371

INEDIT | Prima hirotesie a diaconiţelor oficiată de Patriarhul Teodor al Alexandriei

Cu prilejul zilei sale onomastice, Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, a celebrat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Nicolae din oraşul congolez Kolwezi. Ziua de vineri, 17 februarie 2017, va rămâne în istoria contemporană a Patriarhiei Alexandriei ca ziua în care a fost oficiată prima hirotesie a unor femei în slujba Bisericii. […]