Pentru cei care au locul „lor” în biserică

514

Mulţi dintre acei care merg la una şi aceeaşi biserică nu se ştie de ce socotesc că au la biserică locul "lor", cu adevărat cumpărat. Şi gândiţi-vă numai ce faceţi dacă veniţi şi locul este deja ocupat de altcineva, care a venit mai devreme decât voi la biserică.

Nădăjduiţi, oare, că dacă îl jigniţi sau îl ofensaţi pe acel om prin faptul că îl goniţi din locul „vostru”, chipurile, iar apoi în acest loc vă loviţi fruntea în rugăciune de podeaua de piatră, vreun oftat din rugăciunea voastră va ajunge la Domnul?

Arhimandrit Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, Editura: Egumeniţa, 2013, p.67


Articole Asemănătoare
448

Astăzi tot răul vine de la necredinţă

Gheronda, văd că unii oameni care nu cred în Dumnezeu sunt stăpâniţi de o dorinţă puternică de a cunoaşte lumea, de a călători, de a se distra. – Când omul nu crede în viaţa de apoi, caută să cunoască lumea, să se bucure în această viaţă ba de una, ba de alta. Şi în cele […]

Articole postate de același autor
1826

„Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” și aniversarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Catedrala Mitropolitană

La 9/22 mai în Biserica Ortodoxă este sărbătorită „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae”. Cu acest prilej la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu un soborul de preoți și diaconi. Alături de cei mai fideli enoriași […]