„Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” și aniversarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Catedrala Mitropolitană

1131

La 9/22 mai în Biserica Ortodoxă este sărbătorită „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae”. Cu acest prilej la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu un soborul de preoți și diaconi.

Alături de cei mai fideli enoriași ai Catedralei Mitropolitane, la primele ore ale dimineții s-a alăturat și Excelența Sa, Președintele Republicii Moldova, Dl Igor Dodon.

În timpul serviciului divin, diaconul Petru Rotaru a fost hirotonit de către Chiriarh în treapta de preot, pe seama parohiei cu hramul Sfintele Femei Mironosițe din municipiul Chișinău, cartierul Botanica.

De menţionat în mod deosebit faptul că Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir are o legătură de suflet deosebită cu Sfântul Ierarh Nicolae, pentru că a primit la botez numele în cinstea lui şi astfel nu întârzie să-i ceară în rugăciuni mijlocire pe lângă Mântuitorul Hristos pentru tot poporul drept-măritor, iar pe lângă aceasta, astăzi s-au împlinit patruzeci și cinci de ani din momentul în care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova şi-a început slujirea bisericească.

La acest moment aniversar, Secretarul mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș i-a adresat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit un cuvânt de felicitare din partea slujitorilor Catedralei Mitropolitane, în care a menționat următoarele:

„Ne-am adunat astăzi cu bucurie în suflet, cu credinţă, cu dragoste şi cu speranţă pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi pentru toate binefacerile ştiute şi neştiute pe care le revarsă de acolo de Sus, din Cerul milostivirii, asupra Bisericii Ortodoxe din Moldova, asupra Întâistătătorului ei, Înaltpreasfințitului nostru Părinte și Mitropolit Vladimir, în ziua celebrării a 45 ani de providen­țială și jertfelnică slujire la Altarul Domnului.

Biserica noastră este una binecuvântată pentru că are în frunte un astfel de ierarh. În acești patruzeci și cinci de ani de trudă asiduă depusă pe ogorul lui Dumnezeu, parcurgând treptele slujirii de la diaconie până la arhierie, ați câștigat dragostea și respectul tuturor celor care v-au cunoscut și au reușit să se convingă de hărnicia duhovnicească, bunătatea și dragostea frățească – înalte calități care v-au consacrat și care v-au făcut un Părinte deosebit de drag pentru numeroasa turmă ce v-a fost încredințată spre dreaptă păstorire.

Vă dorim din adâncul sufletului, cu sinceritate, ca Dumnezeu să Vă păzească de-a lungul vieţii, să Vă hărăzească mulţi ani, să Vă dăruiască multă putere, deoarece aveţi de împlinit încă multe lucruri pentru Biserica lui Hristos din Republica Moldova”, a spus Secretarul Mitropoliei.

De asemenea, o rugăciune de mulțumire la aniversarea zilei hirotoniei în treapta de diacon a Mitropolitului Vladimir a fost rostită de Protodiaconii Catedralei Mitropolitane în timpul Sfintei Liturghii.

 ***

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Sfântul Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea. Datorită vieții sfinte a fost ales episcop al Mirelor Lichiei. Din cauză că a propovăduit credința în Domnul Iisus Hristos a fost prins de conducătorii cetății, a fost bătut și aruncat în temniță, împreună cu alți creștini. Imediat ce Sfântul Constantin cel Mare a ajuns împăratul romanilor au fost eliberați toți din închisoare, inclusiv Sfântul Nicolae care a mers în Mira.

În timpul vieții pământești a săvârșit numeroase minuni. De asemenea, a participat la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325. La 9 mai 1087, pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, moaștele Sfântului Nicolae au fost mutate din Mira la Bari, în sudul Italiei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1605

Întâlniri duhovnicești la Tabăra ”Vulturașul”, r. Râșcani

Luna iulie a presupus trei întâlniri duhovnicești ale slujitorilor Protopopiatului Râșcani cu aproximativ 700 de copii și pedagogi din Tabăra ”Vulturașul”, s. Șaptebani, r. Râșcani. În seara zilei de duminică, 24 iulie, șase preoți din circumscripție, în frunte cu părintele blagocin Sveatoslav Ungurean, au organizat un set de activități cultural-spirituale. Părintele protopop i-a provocat pe […]