Maica Domnului ne priveşte înlăcrimată, iar sufletul nostru slăbănogit de atâtea păcate plânge şi el când întâlneşte atâta curăţie ce transpare din sfânta icoană. Ne frământam adesea că viaţa noastră e mereu aceeaşi, că nu reuşim să schimbăm mare lucru, că zăcem în aceleaşi neputinţe. Dar ce facem noi, ca să schimbăm cu adevărat ceva? A ne conştientiza neputinţele e un prim pas, însă nu putem rămâne la simplul stadiu de conştientizare, căci asta ar însemna să rămânem în noroi. O tânără deznădăjduită a mers la Părintele Sofronie Saharov şi i-a cerut cu durere: “Părinte, rugaţi-vă pentru mine, că sunt în noroi!” Părintele i-a răspuns cu blândeţe: “Nu-i nimic, soră, din noroi cresc nuferii!”
Cât de puţină importanţă acordăm gândurilor noastre! Fără să ne dăm seama că de la gânduri pleacă totul, ele fac să încolţească în inimă sentimente de ură, deznădejde, mândrie, invidie. Cu câtă uşurinţă dăm frâu liber buzelor pentru a rosti cuvinte deşarte şi de clevetire la adresa aproapelui! Patericul ne spune că s-a dus cineva la Cuviosul Pimen şi l-a întrebat: “Părinte, cum se răsplăteşte răul cu rău?”, la care bătrânul a răspuns: “Frate, răul cu rău se răsplăteşte întâi în gând, după aceea în priviri şi apoi în cuvânt şi la urmă în faptă. Dacă înlături însă răul din gând, la celelalte nu mai ajungi.”
Este esenţial să ne păzim simţurile! Să nu uităm că în societatea actuală, atât de informatizată, mult rău vine de la informaţia pasivă: de la gândurile şi imaginile pe care nu le analizăm critic înainte de a le primi. Să ne păzim ochii, pentru că nu degeaba se spune: “Ochii sunt oglinda sufletului!” Auzul, dacă nu este păzit, provoacă mari patimi! Cine e sătul de răutatea lumii în care trăieşte, poate începe să o oprească, începând cu nedreptatea din el. Pentru că cel mai mare rău din lume nu este cel pe care îl văd în aproapele, ci răul din mine, în care mă complac mereu.
Sursa Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 38 – martie 2010
