Pelerinaj de suflet pentru 50 de creştini din Episcopia de Ungheni şi Nisporeni

2741

Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, un grup de 50 de creștini, în perioada 24-25 iunie, au fost într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Republica Moldova. La Festivalul Pascal ,,Mîinele Mamei” ediția a XI-a - 2016 ce s-a desfășurat pe  15 mai în or. Călărași, se anunțase că cei care vor ocupa pentru participare locul I vor merge la mănăstiri în Romîniae, moment care s-a și petrecut pe 6, 7 și 8 iunie, iar cei care au ocupat lucurile II și III, se vor duce într-un pelerinaj la unele mănăstiri din Republica Moldova. Acest pelerinaj a fost posibil prin bunăvoința, mărinimia și dragostea părintească a Preasfințitului PETRU, care a achitat în întregime cheltuielile pentru acest pelerinaj. Responsabil de acest grup de pelerini a fost Protoiereul Ștefan RÎMBU, președintele Sectorului Eparhial Relații Culturale și cleric al Catedralei episcopale ”Alexandru Nevski” din or. Ungheni.

       Creștinii care au mers în pelerinaj,  au fost din  parohiile Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, care s-au clasat pe locurile II și III la Festivalul menționat. Pentru majoritatea pelerinilor, acest pelerinaj a fost unul inedit, întru cît unii din ei, au fost pentru prima oară să viziteze aceste mănăstiri, și în număr atît de mare. Mănăstirile, vizitate de pelerini au fost: Vărzărești, Hîncu, Căpriana, Condrița, Suruceni, Sireț, Țîgănești, Curchi, Tabăra, Hirova, Cuizăuca, Pripiceni-Curchi, Țîpova, Saharna și Cușilauca. Pelerinilor din grupul menționat, la fiecare mănăstire li s-a vorbit de către ghid despre istoricul  și veața mănăstirilor vizitate.

    Ceea ce e de menționat în mod deosebit, fără de a o înțelege cineva că este o laudă, este faptul că acest pelerinaj a fost într-adevăr unul duhovnicesc și nu doar un prilej turistic în timpul caruia  a vizitat niște mănăstiri și unde ne-am fotografiat. Pelerini au fost îndemnați creștinește ca la fiecare loc de sfințenie unde se vor închina, să aducă mai întîi mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, apoi să se roage pentru sănătatea și ajutorul părintelui nostru  duhovnicesc, Preasfințitul Episcop Pentru, iar apoi să aducă fiecare rugăciuni după necesitatea fiecărui. Totodată creștinii închinîndu-se cu evlavie, erau miruiți cu undelemn  din candelele icoanelor și moaștelor unde se închinau pelerinii. O bucurie aparte a fost și faptul că se cînta în cor de către toți  pelerini  cîntări duhovnicești, cînd se închinau la mănăstiri.

     Toți pelerinii au adus sincere mulțumiri cu profundă recunoștință, Preasfințitului PETRU, pentru că le-a oferit acest frumos și binecuvîntat pelerinaj, care le-a creat o bucurie sufletească deosebită, cu amintiri plăcute în urma vizitării atîtor vetre monahale. Totodată pe această cale aducem sincere mulțumiri preacuvioasei maicii Egumena PARASCHEVA, stareța mănăstirii Hîncu, pentru bunăvoința de a oferi o masă  pelerinilor. Aducem mulțumiri preascuvioasei maiciEgumena  Epistimia, stareța mănăstirii Suruceni, pentru ca a oferit pelerinilor o masă de prînz. Aducem mulțumiri preascuviosului părinte Arhimandrit Siluan, stareț al mănăstirii Curchi, pentru ca a oferit pelerinilor  cazare și două mese. Aducem mulțumiri preascuvioasei maici Egumena  Filoteea, stareța mănăstirii Pripiceni-Curchi, pentru ca a oferit pelerinilor o masă de prînz. Aducem mulțumiri preascuvioasei maici Egumena Vera, stareța mănăstirii pentru ca a oferit pelerinilor o masă de prînz.


Articole Asemănătoare
2546

Act filantropic în satul Manoilești, raionul Ungheni

Miercuri, 2 martie 2016. Potrivit discursului, Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, rostit în cadrul adunării ordinare a protopopiatului Hîncești, Filantropia Creștină – Mod de Trăire a Cuvântului Scripturistic: „Trăim într-un secol care ne pune la încercare nu numai puterea de a depăşi greutăţile de tot felul, ci chiar latura profund umană a existenţei […]

Articole postate de același autor
6980

„Pacea mea v-o dau vouă”

Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-i cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase. Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie și de boală și nu smerește, se chinuie […]