Să ne gândim la vameș și la fariseu. Intrăm ușor în biserică, ne așezăm ușor la rugăciune și începem să-I cerem lui Dumnezeu: întrucât noi ne-am pus în fața Lui, să răspundă, să stea și El în fața noastră!
Ne plângem că ne-am așezat la rugăciune și nu ne-a atins nici umilința, nici luminarea – unde a fost Dumnezeu? Cum de-a îndrăznit să nu vină atunci când L-am chemat? Sau oare nu El a promis să îndeplinească rugăciunile celor păcătoși? Eu L-am crezut, iar El nu a îndeplinit nimic, ce fel de Dumnezeu este acesta? Oare nu așa vorbim? Poate nu într-atât de obraznic, însă oare sentimentele noastre nu sunt aceleași?
Suntem mai răi decât fariseul, întrucât fariseul era neîngăduitor față de sine; el făcea dreptatea după cum o știa și după cum o văzuse. Iar noi? – nu facem dreptatea, trăim nedemni chiar și față de poruncile izbitoare, pe care le cunoaștem pe dinafară, cele care alcătuiesc baza primitivă a vieții.
Intrăm în biserică, ne însemnăm degajați cu semnul crucii, privim la dreapta, la stânga, fără a băga de seamă măcar că suntem în casa lui Dumnezeu, că aici este locul în care îngerii se înfățișează lui Dumnezeu în cea mai profundă pietate, tăcere contemplativă, unde cu frică și cu cutremur privesc la prezența Dumnezeiască. Iar noi „avem dreptul” la tot ceea ce ne oferă Biserica; avem „dreptul” să primi iertarea păcatelor, pe care nu le mai îndreptăm; avem „dreptul” de a ne împărtăși cu Sfintele Daruri doar pentru că am arătat regretul nostru că nu suntem desăvârșiți. Ce rușine! Să ne judece fariseul…Și adevărat este spus în Canonul lui Andrei Criteanul că înaintea noastră vor intra în Împărăție nu doar vameșii și desfrânatele, ci și fariseii ce se căiesc!
Cine dintre noi este câtuși de puțin asemănător vameșului ce nu îndrăznește să intre în biserica lui Dumnezeu, pentru că acesta este un loc sfânt și el nu are – cel puțin după judecata conștiinței sale – voie să calce acolo? Ce conștiință sensibilă! Câtă onestitate interioară! Da, era vameș, dar avea conștiința vie, și știa cine este Dumnezeu, cine este aproapele său și cine este el însuși.
Din Antonie Bloom, Mitropolitul de Suroj, Despre Întâlnirea cu Dumnezeu, Ed. Catisma 2007, p.86-87
