Actualitate

Cum să comunici cu soțul necredincios. Despre purtarea crucii în familie

274

Cum să comunici cu soțul necredincios. Despre purtarea crucii în familie. - Greșeala multor femei este faptul că acestea încep să-și îmbisericească soții. Nu este permis așa ceva. Aceasta nu are nimic de-a face cu Ortodoxia. V-ați adresat soțului, i-ați spus, iar mai departe ni se spune să ne rugăm pentru el...Să ne rugăm!


Articole Asemănătoare
4862

Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un gând

Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt toate atunci. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât este mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un gând, nici n-a pierdut vreodată […]

Articole postate de același autor
136

Fie ca inima mea să fie inima unui fiu

Cât mai repede cu putinţă rupe nodurile patimilor, care s-au încurcat prin dorinţe şi emoţii care se combină şi revin din nou. E mai uşor să rupi firele individuale ale dorinţelor şi emoţiilor, decât nodurile patimilor. Oricum, trebuie să le rupi chiar dacă aceasta te va face sângerezi, dacă vrei o nouă copilărie, o nouă tinereţe, […]