Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
‒ Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi? Atanasie, vă certaţi între voi?
‒ Ei, Părinte, ne certăm...
‒ Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.
Apoi s-a întors către soţia mea:
‒ Şi ţie Anastasia îţi dau binecuvântare. Ştii ce înseamnă binecuvântare? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.
Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. Însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.
Din Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 18
