Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, şi-a sărbătorit ziua Ocrotitorului Ceresc – Sfîntul și Dreptul Nicodim, ucenicul de taină și prietenul Domnului Hristos, pomenit în Duminica a III-a după Paști, alături de Sfintele Femei Mironosițe și Dreptul Iosif din Arimateia, în mijlocul credincioşilor la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca. Prea Sfinţia Sa a oficiat aici Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de Ierarhi din care a făcut parte Înalt Prea Sfinţitul Ionafan, Mitropolit de Tulcin și Bratslav și Înalt Prea Sfințitul Agapit, Arhiepiscop de Moghileov-Podolsk și Șargorod; precum şi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
La Sfînta Liturghie s-au rugat de sănătatea Prea Sfințitului Nicodim și i-au adus calde felicitări cu prilejul sărbătorii numeroși clerici din eparhia noastră și din cele învecinate, starețe de mănăstiri, monahi și monahii, precum şi mulţi credincioşi, printre care s-au aflat oficialităţi locale şi de stat.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii Călărășeuca.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Prea Sfinţitul Ionafan a adresat celor prezenți un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre credinţa, dragostea pentru Dumnezeu, tăria de caracter şi curajul de care au dat dovadă Sfintele Femei Mironosiţe, prăznuite în această Duminică, care sunt model de credinţă pentru toate femeile creştine. Din acest motiv Duminica a III-a după Paşti a devenit Ziua Femeilor Creştine, prilej cu care Prea Sfinţia Sa a adresat felicitări tuturor mamelor, femeilor şi tinerelor creştine, urîndu-le multă sănătate, pace şi belşug duhovnicesc. Totodată, Înalt Prea Sfinția Sa a amintit de curajul, devotamentul și credincioșia Drepților Nicodim și Iosif, adresînd calde felicitări Chiriarhului Eparhiei noastre cu prilejul sărbătoririi Patronului Ceresc.
O deosebită sărbătoare a fost serviciul divin din această zi și pentru absolventul Seminarului Teologic de la Pociaev și studentul Academiei Duhovnicești de la Kiev, monahul Iosif (Andrei Șimanschii), ipodiacon și colaborator al Centrului Eparhial, care a fost hirotonit în treapta de ierodiacon. Prea Sfințitul Niocdim a adresat calde cuvinte de felicitare și apreciere slujitorului său, îndemnîndu-l la slujire curată Domnului, plină de rîvna și devotamentul Mironosițelor și a prietenilor Mîntuitorului Iosif și Nicodim, prăznuiți în această zi, și i-a oferit în dar un set de Liturghiere.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere pentru activitatea sîrguincioasă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe, mai mulți clerici au fost decorați cu înalte distincții bisericești. Astfel, slujitorul mănăstirii, egumenul Cronid, a fost avansat în rangul de arhimandrit; blagocinul de Ocnița, protoiereul Alexandru Usatîi, cu prilejul aniversării jubileului de 30 de ani de slujire preoțească și 55 de ani de viață, a fost decorat cu medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I; secretarul blagociniei Ocnița, protoiereul Vitalie Mailovschii, cu prilejul aniversării jubileului de 20 de ani de slujire preoțească, a fost decorat cu medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I; preotul Vitalie Apostol, paroh al bisericii „Sfinții Arhangheli” din satul Paladea, Ocnița, a fost decorat cu dreptul de a purta Crucea de aur.
La încheierea slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a rostit o cuvîntare în care a vorbit despre bucuria și lumina ce ne inundă inimile în perioada frumoaselor sărbători pascale, bucurie care izvorăște din lumina Învierii lui Hristos – nădejdea și mîngîierea sufletelor noastre. Apoi, Prea Sfinția Sa a mulțumit călduros soborului arhieresc, slujitorilor și tuturor credincioșilor pentru dragostea și bunăvoința de a împărtăși împreună bucuria sărbătorii la această Sfîntă Liturghie.
După slujbă, toți cei prezenți au luat parte la o agapă de sărbătoare oferită cu multă dragoste de viețuitoarele Mănăstirii Călărășeuca.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni