Cât de important este să ai în preajmă oameni care te ascultă, te înțeleg, te sprijină și nu te condamnă, nu te rănesc… Este o mare binecuvântare să ai prieteni.
În aceste zile am reușit să reiau legătura cu mai mulți colegi și prieteni din copilărie și adolescență. Și, chiar dacă nu ne vedem și nu ne auzim ani la rând, nu se simte nici golul, nici răcirea relației. Parcă timpul nu a trecut peste ele.
Poate tocmai de aceea aceste legături se numără printre cele mai curate și mai neprihănite: sunt născute într-un timp în care nu eram încă împovărați de interese, statut sau calcule. Or, odată cu anii, relațiile dintre oameni devin tot mai complicate, uneori, dacă vreți, chiar „comerciale”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne îndruma: „Să iubim pe tot omul din suflet, dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni…”, sugerând că, înainte de toate, trebuie să ni-L facem prieten pe Dumnezeu - singurul pe Care nu-L vom pierde și de Care nu ne vom dezamăgi. Această relație naște o stare lăuntrică din care se hrănesc și celelalte legături ale noastre.
Nu întâmplător, prietenia adevărată se naște dintr-o apropiere de aceeași măsură sufletească. „Prietenia nu poate rămâne deplină și desăvârșită decât între cei desăvârșiți și cu aceleași virtuți, pe care aceeași voință și aceleași țeluri de viață nu-i lasă niciodată sau doar foarte rar să aibă simțiri diferite ori să nu fie de aceeași părere în cele ce duc la plinătatea vieții duhovnicești.” (Sfântul Ioan Casian)
Și atunci, ceea ce este adevărat rămâne.
Pr. Octavian Moșin
