Un părinte evlavios mi-a povestit despre un frate slujitor, care, nefericitul, era foarte neatent când slujea. Neatenţia lui era atât de mare încât mărgăritarele sfântului Trup şi picăturile Sfântului Sânge se risipeau peste tot, fie când se împărtăşea el, fie când îi împărtăşea pe credincioşi.
În nepăsarea lui obişnuia să zică: „Lasă, frate, că n-a pierit lumea. E doar pâine şi vin!”
Dumnezeu, însă, „Care vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, când acesta s-a îmbolnăvit grav iar confratele său a venit să-l împărtăşească a făcut ca acesta să primească în gură şi să mestece bucăţi de carne sângerândă. Le-a scuipat îngrozit şi a strigat ca un sălbatic:
– Îţi baţi joc de mine? Mi-ai dat carne ca să râzi de mine?
Preotul acela s-a aplecat şi a adunat cu gura părticica de împărtăşanie de pe jos. După ce a înghiţit-o, s-a ridicat, şi cu multă durere i-a zis:
– Îţi doresc să-ţi revii, înainte să fie prea târziu pentru mântuirea ta. Ţi-am dat Împărtăşanie din Joia Mare, Trupul şi Sângele adevărat al lui Iisus Hristos.
Şi a încheiat întrebându-l:
– Vrei să mai vin?
-Nu, a răspuns acela, înciudat şi mânios.
Din nefericire, în noaptea aceea a murit nepocăit. Este o lecţie amară dată fraţilor preoţi despre Cel pe Care-L frâng şi cu care se împărtăşesc când slujesc Preacuratele Taine.
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.275
