În preajma Revelionului, lumea intră în febra pregătirilor. Unii caută să înceapă anul „curați”: fără datorii, cu casa rânduită, cu lucrurile puse la punct. Alții își pregătesc haine noi, mese bogate, daruri. Sunt gesturi firești, dar țin de ritmul vieții laice și de nevoia omului de a marca o trecere.
Totuși, dincolo de aceste semne exterioare, rămâne o întrebare mai adâncă: cu ce inimă intrăm în noul an? Pentru că adevărata curățire nu se face cu mătura, nici cu obiecte noi, ci cu gând bun, cu pace, cu dorința sinceră de a merge mai drept și mai atent prin viață.
Trecerea dintr-un an civil în altul este, până la urmă, un prag simbolic. Un moment bun pentru un salut, pentru o încurajare, pentru o hotărâre tăcută de a nu renunța sau de a persevera în lucrurile bune și ziditoare. Timpul vieții noastre nu ne aparține pe deplin; el este rânduit de Dumnezeu. De aceea, cuvintele psalmistului rămân mereu actuale: „Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune.” Fiecare zi este un dar, iar felul în care o trăim îi dă valoare.
Revelionul ne mai pune înainte și o altă alegere: ce facem cu ceea ce avem în plus? De multe ori risipim bani, energie, atenție în mese copioase, focuri de artificii – zgomot și strălucire trecătoare. Și totuși, cât de mult s-ar putea schimba lucrurile dacă o parte din aceste „investiții” ar fi îndreptate spre cei mai triști, mai singuri, mai lipsiți. Poate că nu ar răsări peste noapte case, aziluri, centre de plasament, dar cu siguranță ar răsări speranță.
Or, puțin cu puțin, de la fiecare, se face mult, iar ceea ce pare neînsemnat în mâinile noastre devine, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, izvor de mângâiere pentru alții.
La cumpăna dintre ani, nu suntem chemați la spectaculos, ci la așezare.
Să binecuvânteze Dumnezeu tot timpul vieții noastre, ca el să fie trăit cu sens, cu măsură și cu folos duhovnicesc.
Pr. Octavian Moșin





