Actualitate

Religia ar putea deveni obligatorie în școlile bulgărești. Patriarhia Bulgară salută decizia Parlamentului

271

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a salutat cu bucurie decizia Adunării Naționale din Bulgaria de a adopta, în primă lectură, modificările legislative care prevăd introducerea disciplinei „Virtuți și Religie” ca materie obligatorie în școli.

Într-un comunicat transmis după votul din Adunarea Națională, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a exprimat „o deosebită bucurie și mulțumire” pentru acest progres legislativ, considerându-l „un eveniment mult dorit de poporul ortodox bulgar”.

„Salutăm înțelepciunea și responsabilitatea manifestate de deputați la votarea în primă lectură a modificărilor din Legea educației preșcolare și școlare, care va permite tuturor copiilor și tinerilor din patria noastră să se atingă de comoara sfintei Ortodoxii, să cunoască adevărurile credinței și să se apropie de virtuțile veșnice ale lui Hristos”, se arată în mesajul Patriarhiei Bulgare.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Bulgare au subliniat că această inițiativă reprezintă o restaurare a unei tradiții întrerupte în perioada regimului ateist, când educația religioasă a fost eliminată din sistemul de învățământ.

„Ne rugăm lui Dumnezeu ca acest proces să se încheie cu bine. Biserica a depus și va continua să depună eforturi pentru educarea și formarea creștină a tinerilor și a tuturor credincioșilor”, se mai afirmă în comunicat.

Potrivit BTA, proiectul de lege care prevede introducerea disciplinei „Virtuți și Religie” ca materie obligatorie în sistemul educațional bulgar a fost aprobat cu 169 de voturi în primă lectură, urmând ca forma finală și programa să fie stabilite după dezbaterea și votul final din Parlament.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1128

Duminica înaintea Nașterii Domnului cinstită liturgic la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

2 ianuarie, 2022, în Duminica înaintea Naşterii Domnului, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ”Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din Municipiul Ungheni. În dimineața zilei Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul de preoți și creștinii veniți la rugăciune. La finele rugăciunii Tatăl […]