Părinţii, înainte de a se naşte copilul, şi mult mai mult după ce se naşte, trebuie să-l vadă pe acesta ca pe o persoană aparte, cu trupul şi cu sufletul său. Trebuie să ştie că au devenit împreună-creatori cu Dumnezeu ca să apară acest om nou, această nouă făptură care nu este posesiunea lor.
Noua făptură îşi aparţine sieşi ‒ dacă putem să spunem aşa ‒ şi Îi aparţine şi lui Dumnezeu. Copilul nu este un instrument al părinţilor, nu este un obiect al lor şi nu vine pe lume pentru a aduce mângâiere părinţilor. Nu vine pe lume pentru a satisface cine ştie ce dorinţe ascunse, pentru a vindeca cine ştie ce ofuri ascunse sau frustrări ale părinţilor. Copilul vine pe lume în baza poruncii lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, în baza consimţământului părinţilor de a deveni împreună-creatori cu Dumnezeu, în baza iubirii dintre ei şi a iubirii faţă de noua făptură. Vine pe lume pentru a se adăuga membrilor Bisericii lui Hristos, membrilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
Elementele fundamentale ale familiei
Am accentuat faptul că elementul fundamental, elementul de legătură în familie, între părinți și între părinți și copii este iubirea, adevărata iubire, aceea care scoate pe om din sine și-l determină să se ofere celuilalt. Nu iubirea aceea prin care omul face pe ceilalți să-l slujească, să-l satisfacă, să-l mulțumească.
Adeseori părinții, tata și mama, arată o iubire exagerată copiilor lor. Manifestarea iubirii lor este de așa manieră încât un ochi experimentat poate imediat să înțeleagă că, în adânc, nu există adevărata iubire, aceea care scoate pe om din sine și-l face să se dăruiască celuilalt, ci este iubirea aceea care face pe tatăl sau pe mama copilului să-l folosească pe acesta ca pe un obiect, ca pe un instrument pentru propria lor mulțumire.
Așadar, baza familiei este iubirea. Luați aminte bine la următorul lucru: dacă un tată și o mamă sunt analfabeți, dar au în sufletul lor o iubire corectă și adevărată, vor juca rolul lor de părinți în cel mai bun mod și-i vor proteja pe copiii lor de cele mai multe probleme. Chiar dacă există premize pentru apariția problemelor, și în cele din ură vor apare, acești părinți vor găsi modalitatea de a da soluții optime.
(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii – despre educația copiilor, Editura Bizantină, Bucureşti, 2005, pp. 19-20)
