Concurs de Eseuri, Discurs și Scrisoare către Iisus cu genericul: „Prin post, spre Învierea Domnului și învierea sufletelor noastre”

574

Miercuri, 24 aprilie, 2024, în parohia "Nașterea Maicii Domnului" din s. Recea, r-nul Rîșcani, a avut loc prezentarea lucrărilor pregătite pentru concursul de eseuri, discurs și scrisoare către Iisus. Evenimentul a avut loc în cadrul Săptămânii tineretului ortodox, având genericul "Prin post, spre Învierea Domnului și învierea sufletelor noastre".

Orice eveniment din viața pământească presupune minuțioase pregătiri. Același lucru se respectă și în viața Bisericii. Avem nevoie de o perioadă care ne introduce în tema sărbătorii și ne ajută să retrăim evenimentul ce a avut loc o dată pentru totdeauna.

Fiecare săptămână până la Învierea Domnului ne ajută să realizăm un urcuș dumnezeiesc, prin post, pocăință, unirea cu Hristos, prin primirea Sfintei Împărtășanii, ca să ajungem nu doar la Învierea Domnului, dar și la învierea sufletelor noastre. Astfel, Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu.

La concurs au participat elevi din clasele primare, gimnaziale și liceale, doritori de a realiza ceva frumos și de folos, fiind coordonați de părintele Constantin Dascal.

Organizatorii aduc mulțumiri mentorilor, părinților pentru implicare și susținere, precum și membrilor juriului, care nu doar au ascultat, cu atenție, toate lucrările prezentate, ci, încă, timp de două ore, după concurs, au examinat, minuțios, fiecare lucrare, examinând reflectarea celor trei teme în lucrările prezentate: Postul, Pocăința și Învierea.

Toți participanți sunt așteptați, în Duminica Întrării Domnului în Ierusalim, în data de 28 aprilie, pentru înmânarea premiilor, după primirea Sfintei Împărtășanii.

Doamne ajută!


Articole postate de același autor
3931

Cuviosul Nichita Stithatul despre falsa smerenie

Cuviosul Nichita Stithatul, cel mai cunoscut ucenic al Sfântului Simeon Noul Teolog, ne-a lăsat ca moștenire duhovnicească, în afara textului hagiografic despre părintele său spiritual, o serie de lucrări în care descrie virtuțile și patimile sufletești. Desigur, la loc de seamă regăsim virtutea smereniei, una care era tot mai ușor confundată cu o falsă umilință […]