Actualitate

Postul bucuriei, ziua a XXIX-a: Dumnezeu vorbește fiecărui neam în limba inimii sale

479

Astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei și mare cărturar, a cărui viață și lucrare au fost recunoscute de Biserică prin canonizare.

Între meritele sale esențiale se află un gest de mare curaj duhovnicesc și cultural: într-o vreme în care se credea că numai limbile vechi și consacrate pot sta înaintea lui Dumnezeu, Dosoftei a avut îndrăzneala de a duce în Sfântul Altar limba română – o limbă nesfințită încă prin uz liturgic. Prin aceasta, rugăciunea a devenit înțeleasă, iar credința, mai adânc trăită. Nu a fost o simplă alegere filologică, ci o adevărată mărturisire: Dumnezeu vorbește fiecărui neam în limba inimii sale.

Convingerea de căpătâi a acestui mare ierarh a fost limpede: poporul trebuie să înțeleagă slujba, „să-nțăleagă toată spăsenia lui Dumnedzău cu întreg înțeles”. Din această credință s-a născut un lucru cu totul nou pentru vremea sa: traducerea psalmilor lui David în limba română. Psaltirea în versuri a Sfântului Dosoftei este o adevărată școală de rugăciune; prin ea, psalmii au început să fie nu doar citiți, ci înțeleși și trăiți de credincioșii de rând.

Apoi, trecând cu răbdare peste toate obstacolele, mitropolitul Dosoftei a scos de sub tipar, la Iași, Dumnezeiasca Liturghie. În prefață, va scrie cu smerenie: „Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim și noi acumu deodată acest dar limbii românești, svânta Liturghie…”.

Pentru această lucrare de luminare a poporului, pentru viața sa curată, pentru statornicia în adevăr și pentru pacea cu care și-a purtat crucea, Biserica l-a rânduit între sfinți. Sfântul Dosoftei ne arată că sfințenia nu stă doar în retragere, ci și în slujirea prin cuvânt, atunci când cuvântul devine rugăciune.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1580

Cum să ne creștem copiii – îndemnuri de la sfinți și părinți duhovnicești

Stați de vorbă mai mult cu copiii voștri. Priviți-i mai atent. Fiți mai înțelegători față de ei. Acordați-le mai multă grijă. Căutați să înțelegeți mai adânc viața lor. Să nu vă închipuiți că v-ați făcut datoria dacă le-ați asigurat hrana și haina. Gândiți-vă că fiii voștri nu au numai stomac și trup. Aduceți-vă aminte că […]