Astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei și mare cărturar, a cărui viață și lucrare au fost recunoscute de Biserică prin canonizare.
Între meritele sale esențiale se află un gest de mare curaj duhovnicesc și cultural: într-o vreme în care se credea că numai limbile vechi și consacrate pot sta înaintea lui Dumnezeu, Dosoftei a avut îndrăzneala de a duce în Sfântul Altar limba română – o limbă nesfințită încă prin uz liturgic. Prin aceasta, rugăciunea a devenit înțeleasă, iar credința, mai adânc trăită. Nu a fost o simplă alegere filologică, ci o adevărată mărturisire: Dumnezeu vorbește fiecărui neam în limba inimii sale.
Convingerea de căpătâi a acestui mare ierarh a fost limpede: poporul trebuie să înțeleagă slujba, „să-nțăleagă toată spăsenia lui Dumnedzău cu întreg înțeles”. Din această credință s-a născut un lucru cu totul nou pentru vremea sa: traducerea psalmilor lui David în limba română. Psaltirea în versuri a Sfântului Dosoftei este o adevărată școală de rugăciune; prin ea, psalmii au început să fie nu doar citiți, ci înțeleși și trăiți de credincioșii de rând.
Apoi, trecând cu răbdare peste toate obstacolele, mitropolitul Dosoftei a scos de sub tipar, la Iași, Dumnezeiasca Liturghie. În prefață, va scrie cu smerenie: „Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim și noi acumu deodată acest dar limbii românești, svânta Liturghie…”.
Pentru această lucrare de luminare a poporului, pentru viața sa curată, pentru statornicia în adevăr și pentru pacea cu care și-a purtat crucea, Biserica l-a rânduit între sfinți. Sfântul Dosoftei ne arată că sfințenia nu stă doar în retragere, ci și în slujirea prin cuvânt, atunci când cuvântul devine rugăciune.
Pr. Octavian Moșin
