Miercuri, 2 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a avut o întâlnire de lucru la Reședința mitropolitană, cu reprezentanții mijloacelor de informare în masă eclesiastice.
La ședință au fost prezenți: Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar-mitropolitan, Președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, Egumena Epistimia (Goncearenco), stareța Sfintei Mănăstiri Suruceni, Prot. mitr. Octavian Moșin, Redactor-șef al PP Altarul Credinței, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. mitr. Mihail Bortă, administrator al portalului Moldova Ortodoxă, ortodox.md și reprezentați ai comunităților eclesiale și laice media.
Printre subiectele abordate au fost: mediatizarea lucrării pastoral-misionare, cultural-educative și social-caritative a Bisericii Ortodoxe din Moldova, a istoriei, culturii, artei, arhitecturii și spiritualității ortodoxe, modelele de credință și iubire față de semeni, caracterele autentic creștine, prezentarea unor așezăminte monahale cunoscute și mai puțin cunoscute, dar și informarea asupra problemelor bisericești de actualitate, prin intermediul mijlocelor de informare în masă.
Episcopul Ioan de Soroca, Vicar-mitropolitan, Președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media a pus în discuție câteva dintre provocările majore aduse de explozia de informaţii din mediul online, cu exemple de practică mediatică din Rusia, Ucraina, România şi din alte părţi ale lumii.
Egumena Epistimia (Goncearenco), stareța Sfintei Mănăstiri Suruceni, a pus accentul pe o dezvoltare continuă în domeniul comunicării religioase și o îmbogățire a universului mediatic din spațiul autohton, pe o colaborare mai intensă cu mass-media de stat și particulare în vederea prezentării obiective a informației referitoare la diversele aspecte ale activității Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Prot. mitr. Octavian Moșin, Redactor-șef al PP Altarul Credinței, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, a prezentat momente din experienţa sa de peste 20 ani de activitate jurnalistică eclesiastică.
În cadrul întâlnirii au fost adresate întrebări şi s-au discutat diferite aspecte ale problemelor expuse.
La finalul întrevederii, Mitropolitul Vladimir a venit cu un cuvânt de mulțumire, menționând următoarele: Binecuvântăm și felicităm pe toți cei care își desfășoară activitatea cu mult devotament și jertfelnicie în cadrul proiectelor de informare în masă cu caracter creștin-ortodox și ne rugăm Preasfintei Treimi să reverse în inimile tuturor darurile Sale cele bogate pentru a contribui la sporirea credinței și iubirii de Dumnezeu în sufletele oamenilor și pentru a cultiva valorile Ortodoxiei în lumea de azi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md