Am ajuns la ziua a patruzecea. Patruzeci de ani a mers poporul ales prin pustie, patruzeci de zile a postit Mântuitorul înainte de a-Și începe lucrarea. Putem spune că patruzeci înseamnă un drum dus până la capăt.
Privind înapoi, poate nu toate zilele au fost la fel. Au fost zile mai limpezi și zile mai tulburi, momente de râvnă și momente de oboseală, promisiuni respectate și altele încălcate. Dar important nu este dacă am fost sau nu am fost perfecți, ci faptul că am rămas pe drum și nu am renunțat. Că, în ciuda slăbiciunilor, am continuat.
Poate că Praznicul Nașterii Domnului nu ne găsește cu viața complet îndreptată. Dar dacă ne-am mai încetinit din graba cotidiană, dacă am simțit că înfrânarea nu sărăcește, ci limpezește, iar rugăciunea nu încarcă programul, ci îi dă sens, dacă rămâne măcar puțin din liniștea câștigată, din discernământul învățat și din dorința de a trăi mai adânc, atunci postul și-a împlinit rostul.
Cu mulțumire în inimă ne apropiem acum de Praznicul Nașterii Domnului. Pentru că Dumnezeu nu caută perfecțiune, ci inimă recunoscătoare. Iar acolo unde este mulțumire, liniște, smerenie și credință, acolo Se naște Hristos.
Pr. Octavian Moșin
