Un deceniu de mărturisire online – zece ani de activitate a portalului Moldova Ortodoxă

538

Cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea portalului ortodox.md „Moldova Ortodoxă”, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și cu participarea a mai bine de patruzeci de invitați, la Palatul Mitropolitan a avut loc o întrunire festivă dedicată acestei importante realizări de mediatizare a conținutului Ortodox în online-ul autohton.

În cuvântul său de salut, Întâistătătorul a mulțumit tuturor celor prezenți pentru truda depusă întru promovarea Adevărului Evanghelic, subliniind în acest sens în mod special realizările obținute de-a lungul celor zece ani de activitate pe ortodox.md prin aportul și dăruirea autorilor care își împărtășesc gândurile pe acest portal. Înaltpreasfinția Sa a subliniat la acest capitol eforturile Prot. Mitr. Mihail Bortă, cel care în calitate de redactor-șef al acestei resurse media are grijă ca mesajul credinței să fie adresat către un public cât mai larg, atât în cuprinsul țării, cât și peste hotarele ei.

În această ordine de idei, Vlădica Vladimir i-a îndemnat pe cei prezenți să-și continue truda binecuvântată, conștientizând pe deplin oportunitățile pe care le oferă astăzi internetul și necesitatea unei prezențe tot mai mari a mesajului Ortodox în spațiul virtual, în angajamentul pe care îl are fiecare creștin și mai ales cel care mânuiește condeiul, în lupta sa cu provocările actualității.

Printre vorbitori s-au numărat: PS Ioan de Soroca, Episcop-vicar mitropolitan, Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, Egum. Epistemia (Goncearenco), Stareța mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe” Suruceni,  Prot. mitr. Octavian Moșin – președinte al Sectorului Sinodal „Activitate Pastrorală pentru Tineret”, Excelența Sa, dl Valeriu Pasat, academician AȘM, dl Victor Josu, administrator al portalului tradiția.md, reprezentanți ai serviciilor de presă eparhiale, alți slujitori și mireni implicați nemijlocit în procesul de creare a conținutului Ortodox și administrare a resurselor online tematice.

La rândul său, Prot. mitr. Mihail Bortă a mulțumit ÎPS Mitropolit Vladimir pentru susținerea și atenția deosebită pe care le oferă deja de atâta timp dezvoltării presei ortodoxe online, exprimându-și speranța că și în continuare, sub auspiciile Înaltpreasfinției Sale, toți cei dedicați acestui subiect nobil își vor uni eforturile întru promovarea celor sfinte spre luminarea credincioșilor.

Concluzionând cele discutate în cadrul evenimentului, PS Episcop Ioan, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Președinte al Sectorului Sinodal „Comunicare Instituțională și Mass Media”, a menționat că prin purtarea de grijă a Arhipăstorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, mediul online Ortodox din țară a ajuns la cote impresionante de dezvoltare și interes pentru cititori, portalul ortodox.md devenind în acest sens o sursă prestigioasă de informare pentru cei cointeresați de subiecte ziditoare de suflet.

***

Astăzi portalul „Moldova Ortodoxă” înseamnă mai bine de 22 mii de articole publicate, semnate de peste 150 de autori. Iar în cei zece ani de activitate, site-ul a fost  accesat  de aproape 15 milioane de vizitatori din diferite colțuri ale lumii, care pot găsi aici, în afară de materiale dedicate nemijlocit hranei sufletești, știri și evenimente din întreaga lume Ortodoxă.

Vă mulțumim pentru că ne sunteți cititori fideli și vă îndemnăm să rămâneți în continuare alături de noi. Doamne ajută!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
4165

Nu dați prilej de ceartă, nu vă mai răniți sufletește!

Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu știu de ce mă urăște! Să știți dumneavoastră că ura unui om e mai puternică decât o vrajă. Una dintre armele diavolului este ura, vine și bagă ura între soți și ei nu-și vorbesc, parcă sunt muți, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia […]